În primul meci al zilei, FC Botoșani primește vizita formației FK Csikszereda de la ora 18:30, încercând să-și prelungească seria pozitivă de pe teren propriu. Moldovenii nu au mai pierdut acasă în campionat din 7 martie 2026, când au cedat cu 0-1 în fața Petrolului.

De atunci au înregistrat trei victorii și patru rezultate de egalitate în Superligă. De partea cealaltă, Csikszereda traversează o perioadă modestă în deplasare. Formația din Miercurea Ciuc a obținut o singură victorie în ultimele șapte meciuri jucate în deplasare în Superligă, bilanțul fiind completat de un egal și cinci înfrângeri.

Omul de urmărit este Andrei Dumiter, principalul marcator al botoșănenilor în acest început de campionat. Atacantul a înscris patru goluri și a obținut un penalty, contribuind astfel la cinci dintre cele șase goluri marcate de FC Botoșani în primele cinci etape. La capitolul portari, Eduard Pap (Csikszereda) conduce clasamentul intervențiilor salvatoare, cu 26 de parade, fiind urmat chiar de Ioannis Anestis (FC Botoșani), cu 20.

În primele cinci meciuri, niciuna dintre cele două formații nu a reușit să câștige. Sunt două dintre cele trei echipe fără victorie în actuala ediție din campionat, alături de UTA Arad. Cele două echipe s-au întâlnit pentru prima dată în Superligă în sezonul trecut.

Atunci, fiecare și-a câștigat meciul de pe teren propriu din sezonul regulat, iar în ultima etapă a play-out-ului Csikszereda s-a impus cu 2-0 la Miercurea Ciuc, prin golurile lui Márton Eppel și Anderson Ceara. FC Argeș urmărește să rămână în lupta pentru prima poziție a clasamentului De la ora 21:30, Oțelul Galați întâlnește FC Argeș într-un duel între două formații aflate într-o perioadă bună. Gălățenii au pierdut o singură partidă în ultimele zece disputate în Superligă, 0-1 cu Petrolul, pe 9 august.

În rest au obținut patru victorii și cinci remize. Oțelul are șase puncte după primele cinci etape. FC Argeș a început solid sezonul și a acumulat zece puncte în primele cinci etape, confirmând forma bună arătată și în stagiunea precedentă.

Formația antrenată de Bogdan Andone încearcă să rămână în lupta pentru prima poziție a clasamentului. Un eventual succes la Galați ar aduce echipa argeșeană la egalitate de puncte cu Dinamo, care a urcat pe locul întâi, după eșecul formației FCSB de duminică seară. Istoria confruntărilor directe este favorabilă piteștenilor.

În cele 38 de meciuri din campionat, FC Argeș a câștigat de 15 ori, Oțelul s-a impus în 12 partide, iar 11 întâlniri s-au încheiat la egalitate. Prima confruntare din Liga 1 a avut loc în sezonul 1986-1987, când FC Argeș a câștigat cu 1-0 la Pitești. Oțelul și-a luat revanșa atunci la Galați, scor 2-0.

Cea mai clară victorie din istoria duelurilor a fost obținută de Oțelul, 5-0 la Pitești, în mai 2006. Ultimul meci direct din Superligă s-a disputat pe 20 decembrie 2025, la Galați. Oțelul s-a impus cu 2-1 prin golurile lui P.

Nuno și Paulino, în timp ce pentru FC Argeș a marcat L. Sadriu.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *