Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!

4Mind Sport 2024 Home » Economie » Marea Neagră o ”mină de aur” pentru România În plan, parcuri eoliene offshore de 11,5 GW, cu o valoare țintă de 27 de miliarde de euro interes din partea unor companii grecești Marea Neagră o ”mină de aur” pentru România În plan, parcuri eoliene offshore de 11,5 GW, cu o valoare țintă de 27 de miliarde de euro interes din partea unor companii grecești 24 aug. 2026 Redacția • Economie –> SHARE: WhatsApp icon Sursa foto: EDF Renouvelables Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Analiză a publicației ENERGY MAG (Grecia), via Rador: România aspiră să devină prima țară de la Marea Neagră care dezvoltă parcuri eoliene offshore, promovând proiecte în 6 „perimetre”, în trei etape, cu scopul de a ajunge la o capacitate instalată de 11,5 GW. Ministerul Energiei al acestei țări estimează că amprenta economică a energiei eoliene offshore în economia națională ar putea ajunge până la 27 de miliarde de euro.

Conform informațiilor, aceste proiecte nu par să lase indiferente companiile energetice grecești care activează deja în România și este posibil ca unele dintre acestea să participe la formatele de afaceri care își vor manifesta interesul pentru realizarea parcurilor eoliene offshore. De altfel, în România, la 17 kilometri de coasta Mării Negre, funcționează în acest moment cel mai mare parc eolian continental din Europa, Fântânele-Cogealac, cu o capacitate de 600 MW, administrat de compania greacă PPC Renewables, care l-a achiziționat de la grupul ceh CEZ Group în 2024. De asemenea, HELLENiQ Renewables (o filială a HELLENiQ Energy) lucrează la instalarea unui parc eolian cu o capacitate de 96 MW, având ca termen cel de-al doilea trimestru al anului 2027.

Prima dintre cele 15 turbine eoliene a fost deja instalată acum câteva zile, pe 10 august. După cum se știe, în România activează companiile grecești PPC, care este al doilea cel mai mare furnizor de energie electrică de pe piața românească (PPC Renewables este cel mai mare producător de energie din surse regenerabile), METLEN, AVAX, GEK-TERNA, HELLENiQ Renewables, MORE din cadrul Motor Oil Group, SUNEL-AMERESCO, în timp ce holdingul Navios Investment Srl, cu capital grecesc în proporție de 50%, deține un portofoliu de companii în sectoarele producției și stocării energiei. Conform raportului „Offshore Wind Roadmap in Romania” al Băncii Mondiale, regiunea Mării Negre, cu viteze medii ale vântului de aproximativ 7,5 m/s, are un potențial eolian deosebit de ridicat, de aproximativ 76 GW, din care 22 GW ar putea fi instalați pe fundații fixe pe fundul mării și 54 GW pe platforme plutitoare.

Ministerul Energiei a publicat recent un proiect de hotărâre de guvern care definește zonele concesionate pentru parcurile eoliene offshore din sectorul românesc al Mării Negre. Proiectul de hotărâre identifică trei etape de dezvoltare cu o capacitate totală estimată de 11,5 GW, iar aprobarea lui deschide calea pentru proceduri competitive pentru atribuirea concesiunilor aferente. Prima etapă include trei zone concesionate (1, 2 și 3), fiecare dintre acestea fiind destinată unui proiect eolian offshore, cu o capacitate totală estimată de 3,1 GW.

Aceste zone sunt potrivite pentru parcuri eoliene offshore cu fundații stabile, sunt compatibile cu tehnologiile actuale și evită zonele sensibile din punct de vedere ecologic.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *