Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Un bărbat susține că a fost tratat de un ginecolog și a fost operat după o lună Un bărbat din județul Satu Mare, Gheorghe Roman, acuză Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș de o gravă eroare medicală. După ce s-a accidentat în timp ce tăia lemne și o așchie i-a pătruns în obraz, pacientul susține că rana i-a fost suturată fără ca medicul să observe și să îndepărteze bucata de lemn rămasă în țesut.
Potrivit relatării bărbatului, la momentul prezentării sale la spital, medicul aflat de gardă era ginecolog. Acesta i-ar fi închis rana și i-ar fi prescris un antibiotic, după care pacientul a fost trimis acasă. Aproximativ o lună mai târziu, starea bărbatului s-a agravat: rana s-a infectat și a început să puroieze, iar pacientul a acuzat dureri și probleme de vedere, susținând că în zona de sub ochi rămăseseră fragmente de lemn.
Ajuns la un spital din Baia Mare, medicii ar fi identificat corpurile străine rămase în obraz și au intervenit chirurgical pentru a le îndepărta. Gheorghe Roman consideră că a fost victima unui caz de malpraxis și, prin avocat, a depus o plângere la Parchet pentru vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu . Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș a declanșat o anchetă internă.
Conducerea unității a solicitat un punct de vedere medicului care l-a consultat pe pacient și a trimis cazul spre analiză Consiliului etic al spitalului. Cazul ridică, astfel, două probleme: posibila eroare în gestionarea unei plăgi cu corp străin și dificultățile generate de lipsa medicilor specialiști în spitalele mai mici, unde medicii de gardă pot proveni din alte specialități. Citește pe Antena3.
ro Zeci de mii de români primesc în fiecare vineri acelaşi mesaj. De ce provoacă frica, ce înseamnă şi cât adevăr este în el × Citește pe LongevityMagazine. ro Alimente vegane care conțin mai mult fier decât carnea roșie Citește pe Fanatik.
ro Gigi Becali s-a enervat în direct după CFR Cluj – FCSB 1-0: „Nu fac eu la fotbal ce zice Ilie Dumitrescu!