Inspectoratul General de Aviație al MAI anunță o intervenție aeriană pentru salvarea unei persoane aflată la bordul unei nave din Marea Neagră „Un elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a intervenit, duminică, în Marea Neagră, în zona Neptun Deep, pentru evacuarea medicală a unei persoane aflată la bordul unei nave, care acuza o stare de rău”, au transmis reprezentanții inspectoratului pe Facebook. Elicopterul a avut misiune de evacuare în zona Neptun Deep Victima a fost evacuată din zona Neptun Deep.
Ulterior, aceasta a fost transportată la spital. „Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța a fost informat de către MRCC cu privire la situația medicală a persoanei, nava aflându-se în proximitatea perimetrului Neptun Deep, la aproximativ 83 de mile marine de țărm. Echipajul elicopterului Black Hawk a preluat persoana de la bordul navei, aterizând pe platforma acesteia, fiind transportată la spital pentru investigații medicale suplimentare”, au precizat reprezentanții Inspectoratului General de Aviație.