„Datorită lucrărilor efectuate la Paks şi creşterii nivelului Dunării, producţia la Unitatea 3 ar putea fi reluată chiar astăzi, mai devreme decât era prevăzut”, a declarat premierul într-o postare publicată sâmbătă. Premierul a mai spus că reconectarea unităţii va fi transmisă în direct de la Paks sâmbătă seara.

Anunţul vine după mai multe săptămâni de îngrijorări legate de nivelul extrem de scăzut al Dunării, care a pus în pericol capacitatea de răcire a centralei nucleare. Centrala foloseşte apa din fluviu pentru răcire, iar nivelurile minime record înregistrate la începutul acestei luni au dus la oprirea mai multor unităţi. Guvernul Ungariei a reacţionat dispunând construirea unui prag submersibil în apropierea centralei şi amplasarea unor barje în albia Dunării, pentru a contribui la creşterea nivelului apei în zona prizei de alimentare a centralei.

Potrivit lui Magyar, aceste măsuri au dus deja la o creştere a nivelului apei cu aproximativ 15 centimetri. Lucrările la pragul submersibil avansează, de asemenea, rapid, fiind finalizaţi până în prezent, potrivit informaţiilor disponibile, 231 de metri de-a lungul malului stâng. Cele două barje amplasate în Dunăre pe 15 august au fost între timp scoase din poziţia submersă, după ce operaţiunea a reuşit să ridice nivelul apei deasupra acestora.

Intervenţia a permis celor două turbine rămase în funcţiune să continue producţia de energie electrică, evitând astfel oprirea completă a centralei. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Întrebarea care trebuie pusă după neutralizarea dronei de lângă Neptun Deep: va trebui ca proiectul să fie pus pe hold până la obţinerea păcii în Ucraina? Pentru ei nu a încetinit economia.

Numărul românilor cu depozite de peste 100. 000 de euro a crescut cu circa 4. 000 într-un an, la aproape 86.

000 Efectul direct al nesăbuinţei bugetare din trecut: Comisia Europeană respinge legea salarizării unitare pentru că depăşeşte plafonul de cheltuieli convenit cu UE pentru reducerea deficitului şi a datoriei. Pentru că datoria publică a trecut de 60% din PIB, guvernul este obligat să îngheţe salariile din sistemul public şi ajutoarele sociale Două achiziţii de companii româneşti dintr-odată: STRABAG intră pe piaţa locală de instalaţii pentru construcţii civile şi industriale prin achiziţia firmelor Brenneka Install şi Samivo Instal din Bacău Un singur segment din opt, pe plus în piaţa de electro-IT. Paradoxal, vânzările de camere foto cresc după mulţi ani de declin.

Să fie „de vină“ social media şi vacanţele tot mai numeroase? Porkprod, companie cu un efectiv de 25. 000 de porci pe an, a intrat în insolvenţă.

Călin Muscă, acţionar: Vrem să salvăm compania. Problema cea mai mare în toată economia este lipsa de cash ZF Private Health. Spitalul SanConfind din Câmpina închide maternitatea, după ce numărul de naşteri a scăzut de la 35-40 pe lună în pandemie la doar 5-7 pe lună.

„Campionul la pierderi este maternitatea“ ZF la cota 7. 000 de ediţii. „Succesul în afaceri, o chestiune de priorităţi“.

Care erau subiectele zilei în octombrie 2006. Economia era în plin boom. ZF 2.

000 avea 84 de pagini cu tot cu suplimente. Exploda cererea de manageri în IT. Piaţa Victoriei devenea city-ul Capitalei.

Bogdan Alecu, ZF: Hârtia roz Urmează ZF Health & Pharma Summit, 28 şi 29 septembrie 2026. Cum îmbunătăţim accesul la prevenţie, investigaţii, tratamente, medicamente şi intervenţii de calitate în sistemul de sănătate public şi privat? Sorin Pâslaru, ZF: Partea bună a unui guvern fără mandat – legiferarea aparţine exclusiv Parlamentului, iar guvernul face doar administrare.

Dragi studenţi la Drept, dacă vreţi să schimbaţi ţara, visul vostru să fie să faceţi legile, adică să deveniţi parlamentari, sau măcar să le aplicaţi, adică să deveniţi judecători sau procurori Antreprenori locali.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *