Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată freepik. com/Anunțurile de angajare cu condiții de vârstă și sex, ilegale în România Anunțurile de angajare care cer explicit „doar femei” sau candidați de o anumită vârstă sunt, în majoritatea cazurilor, ilegale în România.
O postare de pe Reddit, în care un bărbat de 30 de ani povestește cum a fost respins de la mai multe locuri de muncă necalificate motivat, de fiecare dată, de vârstă, sex sau presupuse „obligații familiale”, a adus din nou în discuție un subiect pe care puțini îl privesc din acest unghi: discriminare a la angajare nu se manifestă doar pe criterii de etnie sau gen, ci ia forme extrem de variate, iar multe dintre ele sunt, de fapt, ilegale, indiferent cine este vizat. În România, discriminarea la angajare este reglementată în principal de Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, completată de prevederile Codului Muncii.
Legea definește discriminarea drept orice deosebire, excludere, restricție sau preferință bazată pe criterii precum rasa, etnia, sexul, vârsta, religia, orientarea sexuală, dizabilitatea sau apartenența la o categorie defavorizată, care are ca efect restrângerea accesului egal la drepturi, inclusiv la dreptul la muncă. Codul Muncii este explicit în privința anunțurilor de angajare: constituie discriminare directă refuzul unei persoane juridice de a angaja pe cineva din cauza vârstei sau a sexului, la fel că și condiționarea exercitării unei profesii de vârsta unei persoane. Practic, un anunț care cere „doar femei” pentru un post de operator calculator sau „bărbați cu familie, peste 30 de ani” pentru muncă necalificată la o fermă nu se încadrează, de regulă, în excepțiile permise de lege, decât dacă angajatorul poate dovedi o cerință profesională esențială și determinantă, legată strict de natura postului (de exemplu, un rol de actor care interpretează un personaj de un anumit sex, sau anumite posturi din domeniul securității cu cerințe fizice specifice, justificate obiectiv).
Instituția responsabilă cu investigarea și sancționarea acestor fapte este Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), o autoritate publică independentă. O persoană care se consideră discriminată la angajare, inclusiv dacă discriminarea a avut loc doar în etapa de anunț sau de refuz telefonic, fără să fi ajuns la un interviu formal, poate depune o sesizare la CNCD, în termen de un an de la momentul faptei sau de la data la care a luat cunoștință de ea. Amenzile aplicabile persoanelor juridice care săvârșesc fapte de discriminare variază între 1.
000 și 100. 000 de lei, iar în cazuri grave, instanța poate dispune și suspendarea autorizației de funcționare. Deși cadrul legal este relativ clar, practica arată o realitate diferită: angajatorii nu sunt sancționați decât dacă anunțurile discriminatorii sunt sesizate CNCD, iar în multe cazuri, mai ales în orașele mici, unde piața muncii este restrânsă și relațiile dintre angajatori și candidați sunt mai informale, astfel de condiții circulă verbal, la telefon, sau prin anunțuri scurte, greu de documentat oficial.
Sarcina probei, în astfel de cazuri, este mai ușoară decât s-ar crede: legea nu cere persoanei care sesizează discriminarea să demonstreze fapta „dincolo de orice îndoială”, ci doar să prezinte elemente care lasă să se presupună existența unei discriminări, un mesaj, un anunț scris, chiar și un martor la o discuție telefonică pot fi suficiente pentru a porni o sesizare oficială. Dincolo de cazurile clare de discriminare sancționabilă legal, există un fenomen mai larg și mai greu de combătut prin lege: segregarea ocupațională bazată pe gen, prin care anumite meserii ajung asociate cultural, informal, cu un singur sex, îngrijire, curățenie, recepție pentru femei; construcții, șofat, mecanică pentru bărbați, fără ca această asociere să aibă vreo justificare obiectivă legată de natura muncii.