Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Oana Țoiu avertizează la CNN: Rusia încearcă să intimideze proiectele energetice ale României Oana Țoiu a declarat la CNN că drona neutralizată la Neptun Deep este o ingerință hibridă a Rusiei. Ministra interimară a Afacerilor Externe a accentuat, în cadrul intervenției sale la televiziunea americană, responsabilitatea directă a Moscovei în acest incident de securitate maritime.

„Rusia este responsabilă pentru riscurile pe care le generează în Marea Neagră, riscuri care, de această dată, vizează infrastructura energetică aferentă proiectului de gaze Neptun Deep din Marea Neagră”, a declarat Oana Țoiu , la CNN, întrebată despre incidentul de joi. Ministra a mai precizat că neutralizarea sa de către piloții români de F-16 a fost necesară pentru protejarea infrastructurii și a oamenilor aflați în zonă. Ministrul interimar al Afacerilor Externe a descris incidentul drept o formă de interferență hibridă.

Ea a explicat că România trebuie să fie pregătită să răspundă unor astfel de amenințări prin consolidarea descurajării pe flancul estic al NATO. „Privim situația ca pe o formă de interferență hibridă. Există o capacitate de descurajare sporită pe flancul estic, inclusiv în zona Mării Negre.

Acesta este un subiect prioritar pe agenda discuțiilor mele cu Congresul și cu reprezentanții Administrației. De asemenea, problema se află în prim-planul agendei NATO”, a susținut șefa diplomației de la București. Ministra interimară a arătat că atacul face parte dintr-o strategie mai amplă de amenințări hibride, însoțite de campanii de dezinformare în mediul online care încearcă să atribuie în mod fals aceste incidente Ucrainei.

„Este vorba despre amenințări hibride, adesea însoțite de campanii de dezinformare; situația s-a prezentat astfel și de această dată. Asistăm frecvent la campanii online prin care se încearcă atribuirea în mod fals a unor incidente cu drone Ucrainei. În acest caz, știm că nu a fost vorba despre o dronă ucraineană, întrucât există un canal direct de comunicare între Armata României și forțele armate ale Ucrainei, care permite identificarea acestor tipuri de riscuri”, a explicat Țoiu.

Despre amenințările cu drone, Oana Țoiu a afirmat că România a înregistrat peste 100 de incursiuni pe cale aeriană, terestră și maritimă, fie prin drone, fragmente ale acestora sau drone maritime. Patru drone au fost doborâte în cazul incidentelor aeriene. Ministra a precizat că autoritățile române lucrează cu aliații NATO și Comandatul Suprem al Forțelor Aliate din Europa, dar și cu Statele Unite ale Americii, pentru consolidarea flancului estic.

„Colaborăm îndeaproape cu ceilalți aliați și, împreună cu SACEUR, avem un plan clar pentru consolidarea capacităților pe flancul estic. De asemenea, lucrăm în acest moment în cadrul relației bilaterale cu Statele Unite, partenerul nostru strategic, pentru a ne asigura că, în procesul de reevaluare a posturii prezenței americane în Europa, regiunea Mării Negre și flancul estic sunt tratate cu prioritate”, conchide Țoiu. Internveția Oanei Țoiu la CNN a venit după ce o dronă marină încărcată cu explozibil a fost distrusă de Armata Română, cu tunul de bord al unui avion F-16, după ce a fost detectată la câteva sute de metri de lucrările de la platforma Neptun Deep, în Marea Neagră.

Președintele Nicușor Dan a reacționat în urma incidentului, felicitând piloții responsabili, dar și condamnând „acțiunile iresponsabile ale Moscovei”.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *