Tânărul de 27 de ani, are dublă cetățenie, rusă și australiană. În octombrie 2024, al a urmat un antrenament de tip militar în Rusia, iar ulterior, s-a alăturat armatei Ucrainei, potrivit comisarei Poliției Federale Australiene, Krissy Barrett, citată de AFP.
Ulterior, tânărul s-a întors în Australia, dar a păstrat legătura cu persoane din serviciile de informații de la Moscova. În 2025, el s-a înrolat în Armata Ucrainei, și „a obținut acces la informații referitoare la personalul militar, unitățile și locațiile acestora”, potrivit Poliției. A furnizat informații militare sensibile unor persoane din serviciile secrete ruse Comisara Poliției Federale a precizat că ulterior, tânărul „a furnizat sau a încercat să furnizeze informații obținute în Ucraina unor persoane despre care credea că acționează în numele serviciilor de informații rusești”.
„Se presupune că acest comportament a creat un risc pentru siguranța și securitatea personalului militar ucrainean”, a mai declarat ea. „Nu vrem ca Australia să devină un refugiu sigur pentru persoanele care se angajează în acțiuni de interferență străină în numele altor țări” , a afirmat Krissy Barrett. Potrivit șefei Poliției Federale Australiene, bărbatul nu a urmat nicio pregătire militară în Australia.
Acesta era șomer. Ea a precizat că poliția a făcut mai multe percheziții și este posibil ca, în caz, să aibă loc mai multe arestări. „Acest caz ar trebui să servească drept avertisment pentru regimurile care comit acte de ingerință străină: avem toleranță zero”a afirmat Claire McGuinness, director general adjunct al Organizației Australiene de Informații în Securitate (ASIO).
Bărbatul riscă 20 de ani de închisoare Acesta urmează să fie pus sub acuzare, vineri, în unei audieri la tribunalul din Brisbane. Infracțiunea de interferență străină intenționată se pedepsește în Australia cu o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare. Șeful serviciilor de spionaj australiene, Mike Burgess, a identificat anul trecut Rusia ca fiind o „amenințare agresivă de spionaj” la adresa țării.
Într-un e-mail adresat AFP, Ambasada Rusiei la Canberra a afirmat că a aflat despre acest caz din relatările din presă. „În acest moment, nici Ambasada, nici Consulatul General din Sydney nu au primit solicitări sau notificări oficiale, nici din partea autorităților australiene, nici din partea persoanei în cauză”, a precizat ambasada. „În prezent, utilizăm canalele și resursele disponibile pentru a stabili circumstanțele cazului”, au afirmat dinplomații ruși.
Bărbatul de 27 de ani este cea de-a opta persoană acuzată de spionaj și interferență străină în Australia.