Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată FB Adrian Negrescu/ Potrivit estimărilor prezentate de ministrul Finanțelor, nivelul datoriei publice ar putea ajunge la 61,8% din PIB în 2026, 63,3% în 2027 și 63,9% în 2028, înainte de o eventuală scădere Datoria publică a României a depășit pragul de 60% din PIB, ajungând la aproximativ 1. 170 de miliarde de lei.
Nivelul reprezintă 60,1% din PIB, față de 55,8% în aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea de 4,3 puncte procentuale plasează România printre statele UE cu cele mai rapide creșteri ale datoriei publice. Dincolo de cifra care poate părea abstractă, depășirea pragului de 60% are efecte concrete asupra economiei și asupra bugetelor familiilor și companiilor.
Presiunea pentru reducerea deficitului se traduce în măsuri fiscale, limitarea unor cheltuieli publice și costuri mai mari de finanțare pentru stat și mediul privat. Pragul de 60% din PIB nu este doar un indicator economic. Potrivit regulilor fiscal-bugetare, depășirea acestuia atrage restricții privind adoptarea unor măsuri care ar majora anumite cheltuieli publice.
În acest context, salariile din sectorul bugetar și cheltuielile de asistență socială sunt supuse unor constrângeri, ceea ce înseamnă că spațiul de manevră al Guvernului pentru majorări de venituri se reduce considerabil. Problema este cu atât mai importantă cu cât traiectoria datoriei indică o creștere și în următorii ani. Potrivit estimărilor prezentate de ministrul Finanțelor, nivelul datoriei publice ar putea ajunge la 61,8% din PIB în 2026, 63,3% în 2027 și 63,9% în 2028, înainte de o eventuală scădere.
România se află, astfel, într-o situație paradoxală: datoria raportată la PIB este încă sub media Uniunii Europene și sub nivelul unor state precum Ungaria, însă ritmul de creștere este îngrijorător. Unul dintre cele mai importante semnale de alarmă nu este doar valoarea datoriei, ci costul la care România reușește să se finanțeze. Randamentele titlurilor de stat românești pe 10 ani se situează în jurul nivelului de 6,7%-7,4%, peste cele din Polonia, Ungaria, Cehia sau Bulgaria.
Diferența reflectă nu doar nivelul datoriei, ci și percepția investitorilor asupra riscului fiscal, a instabilității politice și a capacității statului de a-și respecta obiectivele de reducere a deficitului. Cu alte cuvinte, România plătește o primă de risc. Atunci când piețele consideră că deficitul și datoria cresc prea repede, statul trebuie să ofere dobânzi mai mari pentru a atrage finanțare.
Iar această situație nu rămâne izolată la Ministerul Finanțelor. Costul ridicat al finanțării se poate transmite și către companii, prin dobânzi mai mari la credite și printr-un acces mai dificil la finanțare. Efortul de consolidare fiscală se resimte deja în mediul privat.
Majorarea poverii fiscale, inflația și costurile mai mari de finanțare pun presiune pe marjele companiilor, în special în sectoarele în care profitabilitatea este redusă. În cazul unor taxe aplicate cifrei de afaceri, problema este și mai sensibilă pentru companiile care operează cu marje mici. Impozitul minim pe cifra de afaceri și impozitul specific pe cifra de afaceri rămân în vigoare în 2026, în timp ce eliminarea lor este anunțată pentru 2027.
Pentru antreprenori, incertitudinea fiscală devine astfel aproape la fel de importantă ca nivelul efectiv al taxelor. Companiile au nevoie să își construiască bugetele și planurile de investiții pe mai mulți ani, iar modificările frecvente ale regimului fiscal fac acest lucru dificil. La acestea se adaugă creșterea impozitelor pe anumite proprietăți comerciale și terenuri, precum și costurile mai ridicate ale finanțării.
O altă consecință a presiunii asupra bugetului este reducerea spațiului disponibil pentru investiții. Dacă bugetul de investiții al statului va fi mai mic în 2027, efectele nu se vor limita la administrația publică.