Raiffeisen Bank a plasat cu succes o nouă emisiune de euroobligaţiuni eligibile nepreferenţiale de tip senior, în valoare de 600 milioane euro, având o maturitate de 6,4 ani. Emisiunea a fost subscrisă la un cupon fix de 4,62% p.

a. în primii 5,4 ani (ianuarie 2032), respectiv o marjă de 1,5 p. p.

peste rata de referinţă în euro (mid-swap), cu aproximativ 0,3-0,35 p. p. sub randamentul euroobligaţiunilor cu maturitate similară emise de statul român.

„Prin această emisiune depăşim pragul echivalent de 10 miliarde de lei atraşi prin obligaţiuni de pe pieţele locale şi internaţionale de capital în ultimii şase ani, consolidând capacitatea Raiffeisen Bank de a finanţa economia românească şi de a susţine pe termen lung proiectele clienţilor noştri. Rezultatul acestei tranzacţii confirmă beneficiile unei prezenţe predictibile pe pieţele de capital şi relaţiile solide pe care le-am construit în timp cu investitorii instituţionali”, a adăugat Romulus Mircea, Director Trezorerie, Raiffeisen Bank România. La tranzacţie au participat peste 90 de investitori instituţionali internaţionali, preponderent fonduri de investiţii, asigurători şi fonduri de pensii din Regatul Unit, Franţa şi regiunea DACH.

„Rezultatul obţinut confirmă atractivitatea Raiffeisen Bank în rândul investitorilor instituţionali internaţionali, dar în egală măsură arată că investitorii continuă să identifice oportunităţi solide în România şi apreciază perspectivele de dezvoltare pe termen lung ale economiei locale. Suntem una dintre cele mai active instituţii financiare de pe piaţa românească şi ne asumăm rolul de a transforma această încredere în finanţări care susţin creşterea sustenabilă în România”, a afirmat Alina Rus, Chief Financial Officer, Raiffeisen Bank România. Obligaţiunile au fost evaluate de către agenţia de rating Moody’s cu calificativul Baa2, o treaptă peste rating-ul suveran al României (Baa3), şi urmează să fie incluse în baza de fonduri proprii şi datorii eligibile ale băncii.

Tranzacţia a fost intermediată de către Bank of America, Natixis, Intesa Sanpaolo şi Raiffeisen Bank International în calitate de coordonatori principali globali şi Raiffeisen Bank S. A. în calitatea de coordonator asociat, obligaţiunile urmând a fi listate pe bursa de valori din Luxembourg.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Care sunt cele şapte bănci de importanţă sistemică din România, cât creditează, câte depozite atrag şi care este nivelul activelor deţinute ZF la cota 7. 000 de ediţii. „V-am spus de 1.

000 de ori“. Care erau subiectele zilei în noiembrie 2002, când Ziarul Financiar era la ediţia 1. 000?

Privatizarea BCR era la început, se delistau de pe bursă companiile preluate de multinaţionale şi se făceau primele spitale private Tranzacţia de achiziţie a reţelei Carrefour de către Pavăl Holding a dat peste cap statistica din iunie a investiţiilor străine directe din România: ieşirea Carrefour din România a adus un minus de 823 mil. euro, care nu a putut fi compensat în statistica ISD pentru că achiziţia făcută de fraţii Pavăl a fost făcută din România Institutul Regional de Oncologie Timişoara, o investiţie de 317 mil. euro, intră în linie dreaptă.

A fost semnat contractul de finanţare Bursă. Finanţe personale. Cu toată creşterea preţurilor acţiunilor de la bursă, discounturile fostelor SIF-uri rămân semnificative, între 40% şi 70% Producătorul de filtre de aer Eversted va termina noua fabrică în Prahova la finalul lui 2026 O problemă care a apărut la Bursă: Prea mulţi bani aleargă după prea puţine companii la bursă.

Revoluţia ETF-urilor ia pe sus Bursa de Valori Bucureşti. Cum transformă piaţa de capital achiziţiile automate de acţiuni din indicele BET. Citiţi în ziarul de azi 10 articole care analizează revoluţia ETF Fabrica Remarul 16 Februarie din Cluj-Napoca a finalizat modernizarea a 30 de vagoane pentru CFR Călători cu 235 mil.

lei din PNRR ZF Tech Day.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *