Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Ionuț Bălan Există o comparație intelectuală fertilă între trei dintre cei mai importanți intelectuali de origine turcă ai epocii contemporane: Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, Daron Acemoglu, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, și Timur Kuran. Nu pentru că aparțin aceleiași discipline și nici pentru că împărtășesc aceeași ideologie.
Dimpotrivă, diferențele dintre ei sunt evidente. Pamuk este romancier, Acemoglu economist și teoretician al instituțiilor, iar Kuran – economist și cercetător al comportamentului social. Cu toate acestea, operele lor pot fi puse în dialog în jurul unei întrebări comune: cum poate individul să rămână liber într-o societate în care identitate a, presiunea socială și puterea instituțională îi limitează autonomia?
Priviți împreună, cei trei oferă perspective complementare asupra libertății. Pamuk o explorează prin cultură și identitate, Kuran – prin potrivitism și exprimarea preferințelor, iar Acemoglu – prin instituții și distribuția puterii. La Orhan Pamuk, liberalismul nu trebuie căutat într-un program politic explicit.
El poate fi înțeles mai degrabă ca o sensibilitate centrată pe pluralitate, ambiguitate și autonomia individului. Romanele sale sunt populate de personaje aflate între lumi diferite: între tradiție și modernitate, între Orient și Occident, între religie și secularism. În Snow, probabil cel mai politic roman al său, Pamuk descrie un oraș din estul Turciei în care se confruntă seculariști, islamiști, naționaliști, militari și intelectuali occidentalizați.
Important este că autorul refuză să ofere o tabără perfect virtuoasă. Tocmai această neîncredere față de monopolul unui singur adevăr poate fi citită în cheie liberală. Nici secularismul, nici religia, nici naționalismul nu primesc dreptul de a defini singure ce trebuie să fie individul.
În My Name Is Red, conflictul dintre tradiția miniaturii otomane și influența artei occidentale devine o reflecție asupra individualității și creativității. Cine decide ce este autentic? Poate individul să inoveze fără să fie considerat trădător al tradiției?
Pentru Pamuk, libertatea presupune posibilitatea de a exista între identități diferite fără a fi obligat să aleagă definitiv una singură. Totuși, el nu este un simplu admirator al Occidentului. Literatura sa sugerează că și modernizarea poate deveni o formă de potrivitism.
De aceea, este mai precis să-l numim liberal cultural decât să-i atribuim o doctrină politică strictă. Dacă Pamuk se întreabă cum poate fi liber individul, Daron Acemoglu întreabă ce instituții fac posibilă această libertate. În Why Nations Fail, scrisă împreună cu James A.
Robinson, Acemoglu argumentează că prosperitatea și dezvoltarea politică depind în mare măsură de natura instituțiilor. El distinge între instituții incluzive și instituții extractive. Primele permit participarea largă la viața economică și politică, stimulează inovarea și limitează concentrarea puterii.
Cele din urmă concentrează resursele și beneficiile în mâinile unor elite restrânse. Contribuția sa este importantă deoarece respinge ideea că simpla existență a piețelor garantează libertatea. O societate poate avea proprietate privată și activitate economică intensă, dar să fie dominată de grupuri care controlează regulile jocului și accesul la oportunități.
În The Narrow Corridor, Acemoglu și Robinson dezvoltă ideea că libertatea apare într-un echilibru fragil între stat și societate. Un stat prea slab nu poate proteja drepturile cetățenilor, în timp ce unul prea puternic poate domina societatea. Libertatea este posibilă atunci când statul are capacitatea de a aplica legea, iar societatea are forța de a-l controla.
În lucrările sale despre tehnologie și inteligență artificială, Acemoglu insistă că progresul tehnologic nu produce automat prosperitate distribuită.