Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Cum vor circula trenurile după noul model de mers cadențat ARF pregătește o revoluție feroviară în jurul marilor orașe din România prin introducerea mersului cadențat. Înainte de a stabili din cât în cât timp vor circula vagoanele, autoritățile vor să afle exact cum, când și unde călătoresc românii în fiecare zi.

Mersul cadențat presupune ca tren urile să circule la intervale regulate, astfel încât călătorii să poată reține mai ușor orele de plecare și să își planifice călătoriile fără să fie nevoiți să verifice de fiecare dată programul. Autoritatea pentru Reformă Feroviară urmărește introducerea acestui sistem în jurul marilor orașe din România. Pentru fundamentarea noului sistem, ARF derulează un studiu privind mobilitatea populației.

Chestionarul se adresează persoanelor indiferent de mijlocul de transport folosit, inclusiv celor care călătoresc cu trenul, mașina sau avionul. Răspunsurile vor fi utilizate pentru estimarea nevoilor reale de deplasare și pentru stabilirea frecvenței și capacității trenurilor. Potrivit ARF, perioada de colectare a datelor este împărțită în două etape: • august-septembrie 2026, pentru sezonul estival; • octombrie 2026-februarie 2027, pentru extrasezon.

Datele obținute urmează să contribuie și la actualizarea Modelului Feroviar de Transport și la fundamentarea investițiilor în infrastructura feroviară. Chestionarul poate fi completat online, iar autoritățile susțin că răspunsurile sunt 100% anonime. Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anunțat în luna iulie semnarea contractului pentru achiziția serviciului de mers cadențat.

Documentul a fost semnat cu Asocierea TTL Planning SRL (România) – Systra SA (Franța). Proiectul urmărește fundamentarea introducerii trenurilor de mers cadențat în jurul marilor orașe din România și între acestea, prin integrarea transportului de navetă, distanțe scurte, cu transportul pe distanțe medii și lungi. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, iar valoarea acestuia depășește 10 milioane de lei.

Perioada de implementare a proiectului este de 24 luni. Sunt vizate orașele București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Galați, Ploiești, Oradea, Brăila, Arad, Pitești, Sibiu, Bacău, Suceava, Târgu Mureș, Baia Mare, Buzău, Botoșani, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin, Piatra Neamț, Bistrița, Târgu Jiu, Târgoviște, Deva, Focșani, Tulcea, Alba Iulia, Slatina, Vaslui, Reșița, Călărași, Giurgiu, Zalău, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Alexandria și Miercurea Ciuc.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *