Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Călin Georgescu scapă din nou de termenul de judecată. O nouă amânare în procesul lui Călin Georgescu, programat miercuri, 19 august, la Judecătoria Sectorului 1.
Dosarul în care acesta este acuzat de promovarea ideilor fasciste, legionare și a cultului unor criminali de război a fost blocat după ce magistratul de caz s-a transferat la o altă instanță. Ședința, în proces ul lui fostului candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, era programată să înceapă miercuri, la ora 9:00, la Judecătoria Sectorului 1 București. Potrivit unor surse judiciare citate de Antena 3, judecătorul desemnat inițial în cauză s-a transferat la alt tribunal, iar până la termenul de miercuri nu fusese desemnat un alt magistrat care să preia dosarul.
În paralel, avocatul lui Călin Georgescu a solicitat și el amânarea cauzei deoarece se află în afara țării. Este încă o amânare într-un dosar care a primit undă verde pentru judecata pe fond încă din februarie. Călin Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie 2025 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procurorii îl acuză de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de genocid, crime contra umanității și crime de război, precum și de promovarea în public a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, cea de-a doua faptă fiind reținută în formă continuată, în legătură cu cinci acte materiale. În decembrie 2025, Judecătoria Sectorului 1 a respins excepțiile formulate de apărarea lui Georgescu și a stabilit că judecata pe fond poate începe. Fostul candidat la prezidențiale a contestat hotărârea.
La Tribunalul București, cei doi magistrați care au analizat inițial contestația au avut opinii diferite, astfel că dosarul a ajuns la un complet de divergență. Pe 9 februarie 2026, Tribunalul București a respins definitiv contestația lui Călin Georgescu, menținând decizia Judecătoriei Sectorului 1 și deschizând astfel calea pentru judecarea pe fond. Procesul nu a avansat însă conform calendarului.
La termenul din 9 iunie, cauza a fost amânată pentru 19 august, după schimbarea situației magistratului care avea dosarul. Acum, la termenul din 19 august, judecata a fost din nou amânată, judecătorul inițial fiind transferat la Tribunalul București și nefiind încă desemnat un înlocuitor. Anchetatorii susțin că Georgescu ar fi promovat în declarații publice elemente asociate ideologiei legionare și ar fi făcut afirmații elogioase despre Corneliu Zelea Codreanu, Ion Moța și mareșalul Ion Antonescu, acesta din urmă fiind condamnat pentru crime de război.
Procurorii mai susțin că Georgescu l-ar fi prezentat pe Ion Antonescu drept un erou și ar fi reprodus inclusiv elemente din discursurile și gestica acestuia. În rechizitoriu apare și episodul din 2 octombrie 2021, când Georgescu ar fi efectuat un salut legionar în timpul unui discurs ținut în Piața Universității, la un protest împotriva restricțiilor din perioada pandemiei. Călin Georgescu beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Separat de acest dosar, Călin Georgescu a fost trimis în judecată și în cauza în care sunt inculpați Horațiu Potra și alte 20 de persoane. În acel dosar, Georgescu este acuzat de complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și de comunicarea de informații false, în formă continuată. Pe 6 august 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestațiile formulate în procedura de cameră preliminară, astfel încât și acel proces poate începe pe fond.