Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Mobilizare de urgență în Parlament Parlamentarii PNL sprijină convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, programată între 24 și 28 august 2026, cu scopul de a adopta noua lege a salarizării, un jalon obligatoriu pentru deblocarea fondurilor din PNRR. El a subliniat că există un termen limită pentru adoptarea legii, care este un jalon din PNRR.

Liderul deputaților PNL a precizat că o sesiune extraordinară în perioada 24-28 august reprezintă soluţia corectă pentru a închide acest subiect. „O sesiune extraordinară în perioada 24-28 august e soluția corectă pentru a închide acest subiect, votând o lege echitabilă și salvând banii aferenți din PNRR – 770 de milioane de euro. Parlamentarii liberali susțin o astfel de sesiune, care e o necesitate din perspectiva echității în sectorul bugetar și din perspectiva angajamentelor europene ale României”, a adăugat acesta.

Noua lege a salarizării unitare a sectorului public reprezintă una dintre reformele asumate de România prin PNRR. După mai multe runde de negocieri, PSD, PNL, USR și UDMR au ajuns în mai 2026 la un acord politic privind adoptarea acesteia, în urma medierii de la Cotroceni. Proiectul publicat ulterior de Ministerul Muncii prevede o nouă structură a grilelor de salarizare, iar forma aflată în discuție ar urma să intre în vigoare la 1 decembrie 2026, cu aplicarea noilor grile începând din 2027.

În prezent, adoptarea legii este urgentă, deoarece reforma este legată de un jalon din PNRR, iar termenul-limită pentru îndeplinirea acestei condiții este 31 august 2026. În ultimele săptămâni, negocierile politice au continuat, fără ca partidele să fi ajuns încă la un acord final asupra tuturor prevederilor. Citește pe Antena3.

ro Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme” &times Citește pe LongevityMagazine. ro Ce este cancerul colorectal?

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *