Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!

4Mind Sport 2024 Home » Analize » Democrația iliberală. Războiul hibrid dus de PSD și CCR împotriva statului de drept Democrația iliberală. Războiul hibrid dus de PSD și CCR împotriva statului de drept 17 aug.

2026 • 3214 Cristian Pantazi • Analize –> SHARE: WhatsApp icon Sursa Foto: Inquam Photos/Autor: Octav Ganea Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Curtea Constituțională a încălcat azi Constituția după ce a validat amendamentul PSD cu dedicație pentru Dominic Fritz. Pe scurt, CCR a decis că o lege poate să producă efecte în trecut, deși Constituția spune clar că ”Legea dispune numai pentru viitor” . E o nouă decizie cu efecte profunde asupra democrației după anularea alegerilor prezidențiale din 2024.

Atunci, CCR a avut scuza unui amestec extern în alegeri. Acum nu are nici o scuză. Aberația juridică validată de CCR e atât de evidentă, încât nici măcar juriștii apropiați de PSD nu o pot cauționa.

De altfel, Sorin Grindeanu a promis încă din iulie un război total împotriva ”haștagilor”: ”Eu vă anunţ ceva: din acest moment, ne vom bate pe tot terenul cu hashtagii ăştia, pe tot terenul, la comune, la oraşe, în Parlamentul României, oriunde este nevoie, pentru că pare că este o pestă care a cuprins România şi este de datoria noastră să ne luptăm cu ei şi voi face acest lucru”. Și nu doar că e o lege făcută pentru un singur om. Ea schimbă regulile în timpul jocului.

Îl sancționează pe primarul Timișoarei pentru o faptă veche, deja sancționată. Decizia e atât de ridicolă, încât raționamentul juridic va fi un exemplu de studiu pentru contorsionarea limbajului juridic. Azi e Dominic Fritz.

Ieri a fost PNL, al cărui congres a fost practic anulat de rețeaua Savonea. Mâine poate fi oricare dintre cei care nu înțeleg că libertatea de mișcare politică e limitată. Că firmele de stat trebuie controlate de sistem.

Că afacerile în energie trebuie vămuite de sistem. Că marionete politice precum Dăncilă, Veștea, Ciolacu, Ciucă sunt executanți perfecți pentru planurile sistemului. Așadar, decizia e una politico-instituțională.

Fritz, la fel că și Bolojan, trebuie scoși în afara vieții politice. Ambii au avut tupeul să anunțe public că deciziile în USR și PNL vor fi luate de respectivele partide, nu în alte birouri (a se citi la servicii sau la Cotroceni). Autonomia politică e marea sperietoare a Sistemului peste care Nicușor Dan se crede șef.

Operatori politici cu autonomie mare precum Corneliu Coposu, Emil Constantinescu ori Traian Băsescu (până la un punct) sunt coșmarurile sistemului de putere construit în jurul PSD. Și miza e eliminarea autonomilor de pe scena politică. Aneantizarea lor.

De fapt, suntem în plin război hibrid împotriva democrației. Războiul hibdrid dus de PSD, cu sprijinul neașteptat al CCR, împotriva democrației și statului de drept. Pentru a prezerva un status-quo corupt, PSD și tentaculele sale instituționale încalcă și Constituția, și legea, și bunul simț.

Și ce ironie: amendamentul Fritz a fost lipit pe o lege pentru care UE ar urmă să plătească României 770 de milioane de euro. Sunt convins că toți contribuabilii din Germania, Franța, Italia ori Danemarca ar aprecia că banii din taxele și impozitele lor merg într-un stat în care fărădelegea a devenit politică de stat. Știri video Comentarii Tedita 18:53, 17.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *