Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Numărul 24, cu bancnota românească istorică de 2000 de lei, este disponibil la chioșcurile de ziare, de luni 17 august, la prețul de 39. 99 lei!

Bancnotă cu un design încărcat de simboluri Numărul 24 al revistei „Monede și Bancnote autentice din toată lumea” este special, venind cu o bancnotă românească istorică. Bancnota de 2000 de lei se remarcă prin designul său aniversar, conceput să fixeze în memorie eclipsa totală de soare din 11 august 1999 și sosirea unui nou mileniu. Fața prezintă o compoziție vizuală frapantă: sistemul solar, imaginea Soarelui și un disc mare întunecat care evocă momentul culminant al fenomenului astronomic.

În stânga, se află stema națională, numele băncii emitente și valoarea nominală. Pe verso, apare o hartă a României în culorile drapelului, traversată de traiectoria eclipsei totale și însoțită de mai multe orașe situate de-a lungul traiectului. Este o bancnotă care reunește știința, identitatea națională și memoria colectivă într-un design unitar, cu o grafică neobișnuită printre bancnotele europene și cu o valoare istorică clară, ca mărturie a unui eveniment astronomic excepțional.

Pe lângă această bancnotă remarcabilă care nu îi poate lipsi niciunui colecționar și care este oferită la câteva zile după ce Europa a fost martora unei alte eclipse totale de soare, revista prezintă ca de obicei articole bine documentate pentru pasionații de istorie. Secțiunea „Colțul colecționarului” este dedicată contramărcilor, adică semne, simboluri, litere sau cifre aplicate pe monede la un moment ulterior baterii acestora. Aflăm, printre altele, că decizia de a rebate monede existente avea ca motivație, în general, nevoia de a crește valoarea monedei circulante, de exemplu din cauza izbucnirii unui conflict politic sau social, cum ar fi un război, o epidemie sau o criză economică.

Citiți pentru a descoperi tipurile de contramărci și în ce zone ale lumii au fost folosite mai mult. În ceea ce privește secțiunea “Banii de-a lungul secolelor”, aceasta are în prim plan monedele din regatele barbare. Aflați cum și-au dezvoltat acestea sisteme monetare proprii și ce bani circulau în Europa medievală.

Numărul 24, cu bancnota românească istorică de 2000 de lei, este disponibil la chioșcurile de ziare, de luni 17 august, la prețul de 39. 99 lei! Colecția „Monede și Bancnote autentice din toată lumea” oferă interesante lecții de geografie și istorie alături de monedele și bancnotele ambalate premium, în carduri personalizate, ce însoțesc fiecare număr!

Citește pe Antena3. ro Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme” &times Citește pe LongevityMagazine.

ro Cum să stabilești limite fără să îi îndepărtezi pe cei din jur Citește pe Fanatik.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *