Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, într-o conferință de presă, că întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, ridică semne de întrebare și trebuie clarificată, pentru a nu afecta credibilitatea instituției. Întrebat dacă întâlnirea dintre Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu reprezintă o ingerință în actul de justiție, având în vedere că luni, Curtea Constituțională urma să se pronunțe asupra unor cauze cu relevanță instituțională, Grindeanu a spus că nu cunoaște ce s-a discutat, însă consideră că întâlnirea trebuie explicată public.
„Nu știu ce au discutat. Din ceea ce am văzut, pare că s-au întâlnit. Nu mai neagă nimeni acest lucru.
Faptul că s-au întâlnit, cred că ridică semne de întrebare și ar fi foarte bine ca aceste lucruri să fie clarificate. Nu poate să rămână în această formă. Eu nu vreau să speculez și nu mă interesează lucrurile altcumva decât instituțional și e de datoria lor să clarifice acest subiect și trebuie să fie clarificat”, a declarat Grindeanu.
Liderul social-democrat a subliniat că situația nu îi privește doar pe Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu, ci poate avea implicații asupra imaginii Curții Constituționale. „Eu încurajez orice demers care duce la clarificarea acestei situații, pentru că este dincolo de Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu. Este de credibilitate, în primul rând, a CCR.
Acest lucru, așa cum am spus, trebuie să fie clarificat”, a mai spus liderul PSD. Simina Tănăsescu, întâlnire secretă cu Bolojan înainte ca CCR să se pronunțe asupra legii integrității Ședința CCR de luni a avut loc după informațiile apărute în spațiul public privind o întâlnire, vineri, între președinta Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu , și Ilie Bolojan. Consiliul Superior al Magistraturii a cerut clarificări publice privind împrejurările în care a avut loc întrevederea, natura acesteia, motivul pentru care s-ar fi desfășurat în biroul președintelui Senatului și subiectele discutate.
CSM a arătat că informațiile apărute au generat „întrebări legitime”, în condițiile în care întrevederea ar fi avut loc într-o perioadă în care Curtea Constituțională urma să se pronunțe asupra unor cauze cu relevanță instituțională. CCR a transmis duminică seara că întâlnirile președintei Curții cu reprezentanți ai autorității executive au exclusiv un caracter administrativ și organizatoric. CCR a decis pe Legea integrității: prevederea privind partenerii demnitarilor este neconstituțională Luni după-amiază, CCR a pronunțat decizia în dosarele conexate privind modificările aduse legislației în domeniul integrității.
Cu unanimitate de voturi, CCR a declarat neconstituțională sintagma „persoana care are relații asemănătoare celor dintre soți”. Tot în unanimitate, Curtea a declarat neconstituțională publicarea informațiilor privind interesele financiare ale soțului sau soției persoanelor vizate de lege. În ceea ce privește publicarea intereselor financiare ale funcționarilor și demnitarilor care intră sub incidența legii, prevederea a fost, de asemenea, declarată neconstituțională, însă decizia a fost luată cu majoritate de voturi.
În schimb, cu majoritate de voturi, CCR a decis că este constituțională prevederea privind încetarea de drept a funcției sau demnității publice la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Înaintea deliberărilor de luni, Simina Tănăsescu nu a mai fost judecător-raportor în dosar, acesta fiind preluat de Csaba Asztalos. Legea integrității, jalon din PNRR Legea integrităţii reprezintă un jalon important din PNRR şi trebuie promulgată până la 31 august.
Legea a fost adoptată săptămâna trecută de Senat, Cameră decizională. Au fost 105 de voturi pentru, 8 împotrivă și 7 abțineri, iar doi senatori nu au votat. Legea, care modifică mai multe acte normative referitoare la ANI, incompatibilități, conflicte de interese și declarațiile de avere și de interese, fusese transmisă președintelui pentru promulgare pe 7 august.
