Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, procurorul de caz a dispus, duminică, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, acesta fiind cercetat pentru două infracțiuni de ultraj, săvârșite în concurs. Faptele ar fi avut loc în seara de 15 august, între orele 19:00 și 19:10, la stația de metrou Basarab, în zona de acces către ieșirea dinspre Calea Griviței, în timp ce jandarmii asigurau măsurile de ordine publică pe traseul suporterilor dinamoviști către stadionul Rapid.
Conform anchetatorilor, bărbatul ar fi exercitat acte de violență asupra celor doi jandarmi. Unul dintre aceștia ar fi fost lovit cu piciorul la picioarelor, în timp ce al doilea ar fi primit două lovituri cu pumnul, în zona nasului și a capului. În urma agresiunii, cel de-al doilea jandarm a suferit o tumefacție nazală, leziunile necesitând, conform documentelor medicale, una-două zile de îngrijiri medicale.
În aceeași zi, procurorul de caz a solicitat Judecătoriei luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. Propunerea a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți, astfel că bărbatul va rămâne în arest preventiv până la 14 septembrie 2026, inclusiv. Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.
