Jessie Cave a intrat pe OnlyFans într-o perioadă în care situația sa financiară devenise dificilă, iar veniturile din actorie nu mai erau constante. Inițial, actrița se aștepta ca aventura pe platformă să fie una de scurtă durată.
„M-am gândit că voi câștiga 5. 000 de lire sterline, că banii îmi vor ajunge câteva luni și că voi avea timp să decid ce vom face” , a povestit actrița, conform publicației spaniole 20minutos. Realitatea a depășit însă cu mult așteptările sale.
„Într-un an am câștigat mai mult decât în întreaga mea carieră de actriță”, spune Jessie Cave, care are în acest moment aproximativ un an și jumătate de activitate pe platformă. Mii de abonați pentru videoclipuri în care își piaptănă părul Strategia adoptată de Cave este diferită de imaginea asociată de multe ori cu OnlyFans. Actrița spune că apare complet îmbrăcată și că întregul concept al contului său este construit în jurul părului.
„Regula mea este că părul este vedeta. Așa justific totul. Este literalmente despre păr: textura părului, fetișul.
Este o nișă foarte, foarte specifică”, a explicat ea. Printre materialele publicate se numără videoclipuri în care își periază, împletește sau se joacă cu părul, uneori adoptând inclusiv un look inspirat de personajul Lavender Brown din „Harry Potter”. Formula s-a dovedit profitabilă.
Potrivit informațiilor prezentate de publicația spaniolă, Cave a ajuns la aproximativ 3. 500 de abonați, care plăteau în jur de șase dolari lunar pentru acces la conținutul său. La acestea se adaugă veniturile provenite din mesaje și materiale plătite separat.
Actrița susține că, într-una dintre cele mai bune zile, a câștigat aproximativ 15. 000 de lire sterline. De ce a ajuns actrița din „Harry Potter” pe OnlyFans Jessie Cave spune că decizia a fost determinată în primul rând de bani.
După perioada în care a apărut în franciza „Harry Potter”, rolurile sale au devenit mai rare, iar găsirea unui loc de muncă obișnuit era complicată de costurile pentru îngrijirea copiilor. Jessie Cave este mamă a patru copii. „Nu puteam, de exemplu, să mă duc să lucrez într-un supermarket, pentru că nu îmi permit costurile pentru îngrijirea copiilor”, a explicat ea.
Posibilitatea de a produce conținut de acasă și de a-și stabili singură programul a transformat astfel OnlyFans dintr-o soluție financiară temporară într-o importantă sursă de venit pentru familie. După primele șase luni pe platformă, Cave descria experiența drept „cel mai puternic sentiment de autonomie pe care l-am avut vreodată”, declarându-se recunoscătoare pentru succesul neașteptat. Experiențele neplăcute din perioada „Harry Potter” Jessie Cave a vorbit în trecut și despre presiunea asupra aspectului fizic resimțită în perioada filmărilor pentru „Harry Potter”.
Actrița susține că, după ce s-a îngrășat, a primit comentarii care i-au afectat imaginea despre propriul corp. Ea a povestit inclusiv că un membru al departamentului de costume i-ar fi prins grăsimea de pe șolduri și ar fi întrebat-o „Ce este asta? ”.
Într-un alt episod, înaintea filmării unei scene din Marea Sală de la Hogwarts, i s-ar fi cerut să își tragă burta. Cave spune că s-a întors pentru ultimul film al seriei cu aproximativ 12 kilograme în plus și a simțit o schimbare radicală în modul în care era privită. Jessie Cave a interpretat-o pe Lavender Brown, iubita lui Ron Weasley, în ultimele filme ale seriei „Harry Potter”.
După încheierea francizei, ea a continuat să joace, dar s-a orientat și către scris, ilustrație și spectacole de comedie.