Luni, 17 august, temperaturile vor ajunge la 33-37 de grade în Banat, Crișana, Maramureș, vestul și sud-vestul Olteniei, cea mai mare parte a Transilvaniei și nord-estul Moldovei. Cele mai ridicate valori sunt așteptate în Câmpia de Vest.
Astfel, între orele 10. 00 și 21. 00, va fi în vigoare o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat.
Aceasta vizează județele Satu Mare, maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Cluj, Bihor, Mureș, Sibiu, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Botoșani și Iași. Informare meteorologică de la ANM În noaptea de luni spre marți, vremea se schimbă în regiunile vestice. Sunt prognozate intensificări ale vântului, averse torențiale, descărcări electrice și vijelii în Banat, Crișana și Maramureș.
O informare meteorologică în acest sens va fi în vigoare de luni de la ora 23. 00 până marți la ora 21. 00.
Vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 4050 km/h și local de peste 6070 km/h, îndeosebi la munte. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică la noapte în Banat, Crișana, Maramureș, iar mâine mai ales în Munții Apuseni, nordul Carpaților Orientali și pe arii restrânse în Transilvania și Moldova. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale moderate cantitativ (1520 l/mp și izolat de peste 2025 l/mp), descărcări electrice, vijelii și izolat grindină de mici dimensiuni (12 cm).
Marți în vestul, centrul și nordul țării vremea se va răci accentuat, temperaturile maxime vor scădea în general cu 1012 grade și vor fi cuprinse între 20 și 28 de grade. Cod galben de vânt și vijelii Marți, între orele 10. 00 și 21.
00, va fi în vigoare o nouă avertizare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii. Vor fi afectate următoarele zone: Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia, sud-vestul și nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei. Canicula nu dispare însă din toată țara.
Marți, temperaturile vor ajunge la 35-36 de grade în Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, zona joasă a județului Buzău, zona continentală a județului Constanța și în București. În aceste zone este în vigoare cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat. Meteorologii avertizează că schimbarea vremii va fi însoțită, pe alocuri, de averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de mici dimensiuni.