Totul a început în seara de 15 august 1977, la Observatorul Radio al Universității de Stat din Ohio. Radiotelescopul Big Ear cerceta cerul în căutarea unor semnale radio neobișnuite.
Big Ear, un radiotelescop care „ascultă” Universul, captând undele radio care vin din spațiu, participa la căutarea unor semnale care ar fi putut indica existența unei civilizații extraterestre. În acea seară, radiotelescopul a recepționat un semnal radio neobișnuit. Nimeni nu l-a observat însă imediat.
Abia a doua zi, astronomul Jerry Ehman, care lucra ca voluntar la observator, a început să verifice datele tipărite de computer pe hârtie. La acea vreme, informațiile nu apăreau pe ecrane sofisticate, ca astăzi. Computerul imprima șiruri de caractere care indicau intensitatea semnalelor radio recepționate.
Printre ele, Ehman a văzut o succesiune care i-a atras imediat atenția: 6EQUJ5. A încercuit-o și a scris cu pixul roșu, pe marginea foii, un singur cuvânt: „Wow! ” Ce ascundea șirul misterios „6EQUJ5” Șirul devenit celebru nu era un mesaj și nici un cod trimis din spațiu.
Literele și cifrele arătau cât de puternic fusese semnalul în diferite momente ale observației. Sistemul folosit de computer transforma intensitatea undelor radio în cifre de la 0 la 9 și apoi în litere. Cu alte cuvinte, „6EQUJ5” descria felul în care semnalul a devenit tot mai puternic, a atins un maxim și apoi a scăzut.
Iar acest detaliu a fost extrem de important. Semnalul a crescut și a scăzut exact așa cum astronomii s-ar fi așteptat dacă radiotelescopul ar fi trecut, odată cu rotația Pământului, prin dreptul unei surse fixe aflate pe cer. Tocmai de aceea a fost dificil să fie respins pur și simplu ca o interferență produsă de un aparat de pe Pământ.
72 de secunde care îi intrigă și astăzi pe astronomi Semnalul a fost recepționat timp de aproximativ 72 de secunde. Durata nu era întâmplătoare. Big Ear nu se rotea pentru a urmări o anumită stea, ci folosea rotația Pământului pentru a „mătura” cerul.
O sursă aflată într-un punct fix al cerului trecea prin zona în care telescopul putea să o detecteze, iar intensitatea ei creștea pe măsură ce ajungea în centrul acestei zone și scădea apoi pe măsură ce ieșea. Semnalul „Wow! ” s-a comportat tocmai în acest fel.
Mai exista însă ceva neobișnuit. Era un semnal radio concentrat într-o bandă foarte îngustă de frecvențe. Altfel spus, în loc să fie împrăștiată pe multe frecvențe, energia era concentrată într-o zonă foarte precisă.
Astfel de semnale sunt interesante pentru cercetătorii care caută eventuale urme ale unei tehnologii extraterestre, deoarece natura produce rar emisii atât de înguste. În plus, semnalul se afla în apropierea frecvenței de 1,42 gigahertzi, asociată hidrogenului, cel mai răspândit element din Univers. Toate acestea au făcut ca cele 72 de secunde să devină unul dintre cele mai cunoscute episoade din istoria căutării vieții inteligente dincolo de Pământ.
Nu l-au mai găsit niciodată Dacă semnalul provenea de la o sursă aflată în spațiu, cercetătorii sperau să îl detecteze din nou. Așa că au început imediat căutările, cercetând zona cerului din care părea să provină cu Big Ear, dar și cu alte radiotelescoape. Însă semnalul nu a mai apărut niciodată.
Recent, BBC Science Focus a accentuat că locul exact din care a venit semnalul nu a putut fi stabilit cu exactitate. Iar în știință, imposibilitatea de a reproduce o observație reprezintă o problemă majoră. Un singur semnal, oricât de spectaculos ar fi, nu poate demonstra existența unei civilizații extraterestre.
A fost un mesaj trimis de extratereștri? Aceasta este întrebarea care a transformat „Wow! ” în legendă.
După 49 de ani, răspunsul este același: nu știm. De-a lungul anilor au fost propuse numeroase explicații: interferențe radio produse pe Pământ, sateliți, comete sau fenomene naturale încă insuficient înțelese. Faptul că semnalul nu s-a repetat slăbește puternic ideea unui mesaj extraterestru intenționat.
Dacă o civilizație ar încerca să comunice, cercetătorii s-ar aștepta, în principiu, ca transmisia să poată fi detectată din nou. Dar nici explicațiile naturale propuse până acum nu au oferit un răspuns cert privind originea semnalului. Datele vechi au fost analizate cu tehnologia de astăzi Povestea nu s-a încheiat în 1977.
O echipă condusă de astrobiologul Abel Méndez, de la Universitatea din Puerto Rico, a revenit asupra datelor originale ale radiotelescopului Big Ear folosind instrumente moderne de analiză. Diferența față de anii 70 este uriașă. Atunci, cercetătorii examinau pagini tipărite de computer.
Astăzi pot compara cantități mari de date și pot căuta modele pe care oamenii nu le-ar fi putut observa cu ușurință pe hârtie. Analiza a scos la iveală alte semnale, mai slabe, asemănătoare cu „Wow! ”, care ar putea proveni de la nori compacți de hidrogen din spațiu.
Acest lucru a deschis o posibilitate fascinantă: semnalul care a făcut lumea să se gândească la extratereștri ar putea fi rezultatul unui fenomen natural foarte rar. Dar și aceasta este încă o ipoteză, care nu a fost demonstrată. O posibilă explicație, în norii de hidrogen Hidrogenul poate emite unde radio la frecvența la care a fost detectat și semnalul „Wow!
”. Problema este că semnalul din 1977 a fost mult mai puternic decât emisiile obișnuite ale unor asemenea nori. Cercetătorii analizează, prin urmare, posibilitatea ca un fenomen energetic de scurtă durată să fi amplificat brusc emisia unui nor de hidrogen.
E că și cum o sursă de lumină, în mod normal slabă, ar fi devenit, pentru foarte puțin timp, extraordinar de intensă, doar că în acest caz este vorba de unde radio. Printre mecanismele luate în calcul se află fenomene astrofizice capabile să amplifice temporar radiația. Sunt procese complexe, iar cercetătorii nu susțin că au găsit răspunsul.
Ipoteza încearcă însă să explice două dintre caracteristicile care au făcut semnalul atât de straniu: intensitatea foarte mare și dispariția lui rapidă. Semnalul, mai puternic decât estimările inițiale Reanalizarea datelor a adus și o surpriză. Cercetătorii au recalibrat vechiul radiotelescop folosind surse radio cunoscute și au putut restrânge mai bine zona de pe cer din care ar fi provenit semnalul.
Calculele actuale indică faptul că „Wow! ” ar fi fost de cel puțin patru ori mai puternic decât estimările anterioare. În același timp, astronomii consideră tot mai puțin probabilă explicația unei simple interferențe radio produse de oameni.
Asta nu înseamnă însă că alternativa este reprezentată automat de extratereștri. Între „semnal produs de oameni” și „mesaj extraterestru” există o categorie uriașă: fenomenele naturale ale Universului pe care încă nu le înțelegem complet. Pulsarii, precedentul care schimbă perspectiva Există un precedent important pentru această prudență.
Când pulsarii – stele neutronice care emit impulsuri radio extrem de regulate – au fost descoperiți în anii 60, regularitatea semnalelor lor era atât de surprinzătoare încât cercetătorii au luat în calcul, pentru scurt timp, posibilitatea unei surse inteligente. Explicația s-a dovedit însă naturală. Semnalul „Wow!
” ar putea avea într-o zi aceeași soartă. Originea sa ar putea fi explicată printr-un fenomen astrofizic încă necunoscut sau insuficient înțeles. Cert este că 72 de secunde au fost suficiente pentru aproape o jumătate de secol de întrebări.
Iar, la 49 de ani de la acea noapte de 15 august, foaia pe care Jerry Ehman a scris „Wow! ” continuă să reprezinte unul dintre cele mai cunoscute mistere ale radioastronomiei.