Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Mii de credincioși participă sâmbătă la hramul mănăstirii Curtea de Arges Mii de credincioși din toate colțurile țării sunt așteptați să participe la hramul istoricei mănăstiri, cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului. Pentru a asigura spațiul necesar numărului uriaș de pelerini, autoritățile bisericești au decis ca Sfânta Liturghie să fie oficiată în acest an pe platoul generos din fața noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale.
„Catedrala Voievodală, ctitoria Sfântului Voievod Neagoe Basarab se află în restaurare. Astfel, slujbele prilejuite de hramul istoric se vor desfăşura pe esplanada Noii Catedrale Arhiepiscopale din Curtea de Argeş. (…
) Racla istorică în care se păstrează Moaştele Sfintei Muceniţe Filoteea, vor fi aşezate spre închinare şi cinstire, începând cu slujba Vecerniei din seara zilei de 14 august 2026, pe esplanada Noii Catedrale Arhiepiscopale din Curtea de Argeş”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. Slujba Vecerniei va fi oficiată vineri, începând cu ora 18:00, de către un sobor de preoţi şi diaconi. Sâmbătă, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 09:00, de către Arhiepiscopul Calinic Argeşeanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Arhiepiscopia îi îndeamnă toţi credincioşii care vor veni să se închine la moaşte „să dea dovadă de bună cuviinţă, răbdare şi să respecte indicaţiile Jandarmeriei şi Poliţiei”. Administraţia locală a luat o serie de măsuri pentru a elibera zona în care se vor aduna credincioşii. Astfel, comercianţii care îşi desfăşoară activitatea la intrarea în parcul mănăstirii au fost mutaţi temporar în Parcul Fântâna lui Manole, pentru o perioadă de trei zile.
„Mutarea temporară a comercianţilor în parc are rolul de a elibera zona de acces şi de a permite desfăşurarea în condiţii cât mai bune şi mai sigure a evenimentelor religioase”, se precizează într-un comunicat al Primăriei Curtea de Argeş. Citește pe Antena3. ro Ce sunt „pietrele foametei” care au ieșit la suprafață din râurile secate și de ce scrie pe ele „dacă mă vezi, plângi” × Citește pe LongevityMagazine.
ro Sauna poate face mai mult decât să crească temperatura corpului – poate activa sistemul imunitar Citește pe Fanatik. ro Replica zilei: „N-am mâncat două zile când a bătut Auda pe FCSB! ”.