Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Bușoi afirmă că România are acces nelimitat la sursele de energie din import Cristian Bușoi susține că dependența României de sursele externe de energie poate fi susținută pe termen lung. Potrivit acestuia, rețelele din regiune dispun de un volum generos de resurse, ceea ce garantează că țara noastră va putea importa electricitate sau gaze fără riscul apariției unor blocaje în alimentare.

Într-o intervenție telefonică realizată vineri la Digi24, secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi a vorbit despre oprirea celui de-al doilea reactor de la Cernavodă și despre importul de energie al României. Întrebat cât va funcționa țara cu importuri de energie, acesta a răspuns „oricât, pentru că resurse există în regiune”. Importurile vor funcționa „cât timp nu avem probleme cu Centrala Kozlodui și mai ales în condițiile în care și Centrala de la Paks începe încet să se redeschidă”, a precizat Bușoi.

„Sigur că un debit al Dunării acolo s-ar translata mai bine de săptămână către un debit crescut și în zona României și apoi la Cernavădă. Dar cât timp lucrurile sunt stabile în regiune, în principiu putem funcționa o perioadă îndelungată de timp”, a explicat el. Acesta a menționat că „importurile sunt cam de 2-2,5 ori mai scumpe.

Dacă vorbim de o treime și dacă vorbim doar de 3-4 ore pe zi, dacă lucrurile acestea se întâmplă o săptămână, două, evident se va simți la un moment dat în cost. Dar pot fi absorbite de situația generală”. Întrebat dacă criza energetică se va vedea în facturile românilor, Bușoi a răspuns că „un oarecare impact se va vedea, dar nu va fi unul significativ dacă situația nu se prelungește”.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *