Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată CCR amână legea integrității, lăsând Guvernului doar 10 zile pentru salvarea banilor europeni Contestațiile PNL, USR și ale președintelui României, dezbătute pe 17 august. Calendar imposibil pentru promulgarea acestui act normativ, cu miză de 771 de milioane de euro Magistrații Curții Constituționale erau așteptați ieri să pronunțe deciziile cu privire la admiterea sau la respingerea obiecțiilor de neconstituționalitate ridicate de către grupurile parlamentare ale PNL, USR și AUR și de către președintele României, Nicușor Dan, în legătură cu cel puțin două legi care reprezintă jaloane PNRR.

Este vorba despre Legea privind integritatea și despre Legea privind decarbonizarea. Aceste acte normative trebuie să fie promulgate și publicate în monitorul Oficial al României, până cel târziu în data de 31 august 2026, la ora 23:59, pentru ca respectivele jaloane să fie considerate ca respectate. Curtea a decis, însă, să amâne dezbaterile pentru 17 august.

În cazul în care, la acest termen, judecătorii vor pronunța soluțiile, urmează un calendar strâns, aproape imposibil de respectat, în care deciziile trebuie motivate, legile trebuie modificate în Parlament și președintele României trebuie să le promulge și să le trimită spre publicare în Monitorul Oficial. Cea mai controversată lege atacată la CCR, pentru care pronunțarea a fost amânată, este cea privind integritatea și Agenția Națională de Integritate, adoptată de Parlamentul României la data de 3 august. Pe 10 august, la CCR au fost înregistrate două excepții de neconstituționalitate.

Una semnată de mai mulți senatori de la PNL și USR, care face obiectul Dosarului 5213A/2026, iar a doua semnată de către președintele României, Nicușor Dan, care constituie Dosarul 5246A/2026, ambele având termen de soluționare ieri, 12 august 2026. Amânarea dezbaterilor pentru data de 17 august duce îndeplinirea jalonului din PNRR într-o zonă aproape imposibilă. În cazul în care Curtea Constituțională va amâna, și la termenul următor, soluționarea speței, legea nu mai poate intra în vigoare până la data de 31 august.

Nici în situația în care CCR se va pronunța, luni, cu privire la acest dosar, nu este sigur că, până pe 31 august, vor fi parcurși toți pașii necesari pentru ca legea să apară în Monitorul Oficial. Practic, din 17 august, când CCR a anunțat reluarea dezbaterilor, până pe 31 august, sunt 14 zile, din care doar 10 lucrătoare, deoarece în 22, și 29 august sunt zile de sâmbătă, iar în 23 și 30 august sunt zile de duminică. În acest timp extrem de strâns, Curtea Constituțională trebuie să soluționeze ambele excepții de neconstituționalitate, deși vizează aceleași articole din aceeași lege, dar sunt dosare separate.

Tot în cele zece zile, dacă CCR admite obiecțiile de neconstituționalitate, Curtea trebuie să motiveze decizia. De asemenea, trebuie să fie motivate și eventualele opinii separate. Atât motivarea deciziei majoritare, cât și eventualele opinii separate trebuie să fie publicate în Monitorul Oficial al României.

În cazul în care Curtea Constituțională declară neconstituționale articolele din legea integrității, contestate de parlamentarii USR și PNL și de președintele României, Parlamentul nu va putea opera modificări la această lege amendată de către CCR înainte ca atât motivarea decizie, cât și eventualele opinii separate la aceasta să fie publicate în Monitorul Oficial. Asta, deoarece nu permite Constituția, deciziile CCR fiind definitive, general obligatorii, dar având putere numai pentru viitor. Asfel, abia după publicarea în Monitorul Oficial al României, senatorii și deputații pot trece la modificarea respectivă a legislației criticate.

Asta, în cazul în care, așa cum am arătat mai sus, nu există opinii separate ale unor judecători CCR. Motivarea deciziei Curții, în această situație, nu poate fi publicată în Monitorul Oficial decât odată cu opinia/ opiniile separate.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *