Inginerul Laurențiu Pavelescu, proiectant de poduri născut la Focșani, a publicat în 2026 la Editura Academiei Române volumul „Pontifex. Despre arta de a uni lumi”, o carte care pleacă de la construcția podurilor și ajunge la distanța dintre România de azi și cea care ar putea deveni. Prefața poartă semnătura academicianului Ioan-Aurel Pop, președinte al Academiei Române între 2018 și 2026, iar pe coperta a patra apare un text al academicianului Lucian-Liviu Albu.
Autorul este inginer doctor. A absolvit Facultatea de Construcții și Arhitectură a Universității Politehnica Timișoara, specializarea Căi ferate, drumuri și poduri, iar doctoratul în inginerie civilă și l-a susținut la Universitatea Tehnică de Construcții București. Ioan-Aurel Pop notează în prefață că însăși viața lui Pavelescu „a fost un pod”, și încă unul întreit: prin naștere, la Focșani, „adică în Moldova și Țara Românească deopotrivă”, prin studii, în Banat și la București, și prin meserie.
Pavelescu mărturisește că a înțeles privind cum se ridica din pământ primul pod proiectat de el că „un pod nu este niciodată doar inginerie”. Calculul și desenul vin abia după o decizie omenească, iar construcția trăiește cât timp cineva o întreține. Înainte de a fi carte, spune el, „Pontifex” a fost „o neliniște”, născută din câteva întrebări rămase fără răspuns.
Prima pornește de la Milcov, râul pe care autorul îl trecea desculț în copilărie. Aproape patru secole a despărțit Moldova de Țara Românească, până în ianuarie 1859, când granița „s-a stins fără zgomot”. De aici concluzia lui: „O frontieră, dacă ai răbdare s-o privești, este deja un pod început.” A doua întrebare privește podurile care nu se mai construiesc deloc, acolo unde, în cuvintele lui, „anunțul ține loc de execuție” și răspunderea se pierde în hârtii. Ca model, Pavelescu îl invocă pe Anghel Saligny, care, potrivit tradiției profesiei, a stat pe o șalupă sub podul de la Cernavodă în septembrie 1895, în timp ce peste el trecea un convoi de cincisprezece locomotive grele. Autorul numește gestul „putere liniștită”: un om care își asumă, fără ceremonie, propria responsabilitate.
A treia imagine vine din experiența de la Prut, unde așteaptă una sau două ore în coloană la fiecare trecere. Podul fizic își face datoria, spune el; ce blochează circulația este „celălalt pod, cel pe care nu-l toarnă niciun inginer”. Așa ajunge la una dintre ideile centrale ale volumului: „obstacolul cel mai greu nu e niciodată râul, ci ceea ce așază oamenii deasupra lui”. Pentru Pavelescu, a uni două maluri înseamnă mai întâi o hotărâre, aceea că „o distanță nu este destin”.
Sursă text și foto: Bistrița Expres — articolul original