Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Monica Cosac/Ce au descoperit medicii care au consultat mii de turiști direct pe plajă Un test de spirometrie, o evaluare endocrinologică sau un control la dermatolog nu par, la prima vedere, activități de vacanță. Pentru mii de turiști însă, corturile medicale instalate pe Litoral în această săptămână au devenit o șansă de a afla, fără programare și fără costuri, dacă au probleme de sănătate ascunse.

An de an, tot mai mulți turiști aflați pe Litoral în această perioadă lasă șezlongul sau prosopul pentru câteva minute și se îndreaptă către corturile militare de pe plajă, în care zeci de medici voluntari oferă consultații și investigații gratuite, în campaniei de prevenție „Asumă-ți să fii sănătos! ”, a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Cele două corturi montate pe Charme Beach din stațiunea Olimp, spre exemplu, s-au umplut încă de la prima oră.

Unii au venit chiar la invitația tinerilor rezidenți voluntari, unii din curiozitate, atrași de stegulețele din față, în timp ce alții spun că și-au planificat special vacanța la mare, în această perioadă, pentru a beneficia de evaluările medicale gratuite și „fără să aștepți câteva luni după programare”. Doamna Maria are 66 de ani, este din Caraș-Severin și vizitează, pentru al doilea an consecutiv, corturile medicale din cadrul campaniei „Asumă-ți să fii sănătos”. Dacă în 2025 și-a verificat doar alunițele și a făcut o evaluare a riscului de osteoporoză, în acest an spune că nu a ratat nimic.

Mai ales că endocrinologii, pe lângă calcularea riscului de fractură osteoporotică prin chestionarul FRAX și evaluarea riscului cardio-metabolic (tensiunii, glicemiei, măsurarea taliei, a greutății și a indicelui de masă corporală), în premieră, anul acesta, au introdus și analize pentru colesterol și trigliceride. „Am fost și anul trecut și am fost foarte mulțumită. De aceea am venit și a doua oară și acum am fost la toate: dermatologie, spirometrie, endocrinologie.

Aici, la pneumologie, mi-a dat să mai fac o spirometrie cu test bronhodilatator. Știam că am un început de astm bronșic, dar n-am mai fost în ultimul timp la un control. Drept pentru care mi-a zis să merg neapărat să fac acest test.

Mi-a luat și glicemia și tot”, ne-a spus turista din Caraș-Severin, mărturisind că intenționează să vină și în anii următori să își facă screeningul anual în aceste mici policlinici ambulante de pe plajă. Diana, unul dintre zecile de turiști care au trecut pe la cele două corturi medicale instalate pe plaja din Olimp, încă de la deschiderea campaniei de consultații medicale și de prevenție, are 20 de ani și ne mărturisește că fumează „de toate: și țigări clasice și țigări electronice”, încă de la 14 ani. Vine în fiecare an la mare în luna august și, anul acesta, a aflat că sunt și medici pneumologi.

Așa că a vrut să vadă dacă cei șase ani de când s-a apucat de fumat nu au lăsat deja urme în plămânii ei. Campania „Asumă-ți să fii sănătos! ” este unul dintre cele mai importante proiecte de prevenție și educație pentru sănătate desfășurate în țara noastră și, în 2026, a ajuns deja la cea de-a șasea ediție.

Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila” din București. „Din august 2021 până anul trecut, în cele 5 ediții s-au realizat aproape 22. 000 de consultații, ceea ce reprezintă o activitate de 1.

625 de ore în care medicii dermatologi, endocrinologi, apoi pediatri și pneumologi au interacționat permanent cu turiștii”, a precizat profesorul Jinga, care le-a mulțumit tinerilor rezidenți „care își dedică vacanța voluntariatului”. Dacă în primul an au participat doar 26 de medici, care au reușit să acorde puțin peste 2. 000 de consultații, la ediția din 2025 au fost peste 5.

200 de consultații medicale, oferite de 46 de doctori.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *