Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ( MADR ) a transmis luni Comisiei Europene poziția României referitoare la regulile europene pentru protejarea speciilor și habitatelor naturale. Comisia Europeană evaluează modul în care sunt aplicate în statele membre cele două directive: cea privind conservarea păsărilor sălbatice și cea privind conservarea habitatelor naturale, a faunei și florei sălbatice.

Analiza urmărește să identifice cum funcționează în practică și dacă aplicarea lor generează dificultăți, suprapuneri sau sarcini administrative care ar putea fi reduse. MADR: Urșii, ciorile și cormoranii provoacă pagube fermierilor Protejarea biodiversității trebuie să fie compatibilă cu protejarea culturilor agricole, a animalelor și a activității fermierilor, susține MADR. Potrivit ministerului, în România, populațiile unor specii precum ursul brun, ciorile și cormoranii generează pagube importante agriculturii, zootehniei și acvaculturii, afectând veniturile fermierilor și continuitatea activităților economice.

România cere proceduri mai simple pentru intervenții În acest context, România susține simplificarea și accelerarea procedurilor prin care pot fi acordate derogări de la regulile de protecție, precum și o flexibilitate mai mare pentru țările în care numărul anumitor specii protejate a crescut semnificativ. „Considerăm necesare simplificarea și accelerarea procedurilor de derogare, precum și o mai mare flexibilitate a cadrului european, în special pentru statele membre în care anumite specii protejate au atins un statut favorabil de conservare și înregistrează creșteri semnificative ale populațiilor”, au transmis reprezentanții MADR. Potrivit acestora, deciziile privind gestionarea acestor specii trebuie să se bazeze pe date științifice și să permită intervenții adaptate situației din fiecare stat.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *