Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Regimul lui Kim Jong Un a transformat stocurile uriașe de muniție, producția militară și chiar trimiterea de soldați pe frontul din Ucraina într-una dintre cele mai importante surse de valută ale Phenianului. Coreea de Nord ar fi obținut venituri din surse externe de până la 22 de miliarde de dolari, între 2022 și 2025, în mare parte datorită alianței militare cu Rusia și războiului din Ucraina.
Regimul lui Kim Jong Un a transformat stocurile uriașe de muniție, producția militară și chiar trimiterea de soldați pe front într-una dintre cele mai importante surse de valută ale Phenianului, conform unei analize Bloomberg. Suma estimată este de aproape patru ori mai mare decât veniturile externe obținute de regimul nord-coreean în cei patru ani anteriori și vine în pofida sancțiunilor internaționale severe impuse Phenianului. Principalul client a fost Rusia, care, după invazia pe scară largă a Ucrainei, a avut nevoie de cantități uriașe de muniție pentru un război dominat de artilerie.
Potrivit estimărilor serviciilor ucrainene, Coreea de Nord a ajuns să asigure aproximativ jumătate din necesarul de muniție folosit de Rusia pe front, în special proiectile de artilerie. Reuters relata în această săptămână că Phenianul a livrat Moscovei milioane de proiectile și obuze, precum și rachete balistice, artilerie cu rază lungă și sisteme de lansare multiplă. Relația dintre Moscova și Phenian a devenit mult mai strânsă după 2022, iar Vladimir Putin și Kim Jong Un au semnat în 2024 un tratat de parteneriat strategic care include și o clauză de asistență reciprocă.
Pe lângă muniție, Kim Jong Un a trimis mii de militari nord-coreeni în Rusia. Estimările citate de Bloomberg indică între 16. 000 și 22.
000 de persoane desfășurate în diferite etape, Phenianul urmând să încaseze aproximativ 2. 000 de dolari pe lună pentru fiecare militar. Reuters estimează că aproximativ 14.
000-15. 000 de soldați nord-coreeni au fost trimiși în regiunea Kursk începând din 2024, acesta fiind cel mai amplu angajament militar extern al Coreei de Nord după Războiul Coreean. Fluxul de bani și bunuri provenite din Rusia se vede și în statisticile economice.
Banca Coreei estimează că PIB-ul real al Coreei de Nord a crescut cu 3,5% în 2025, al treilea an consecutiv de creștere economică. Specialistul în Coreea de Nord, Andrei Lankov, a afirmat pentru Bloomberg că Phenianul se află într-o poziție mai favorabilă decât în orice alt moment din ultimii aproximativ 35 de ani, comparând oportunitatea reprezentată de vânzările de armament către Rusia cu un câștig la loterie. O parte importantă a câștigurilor este reinvestită în complexul militar-industrial nord-coreean.
În paralel cu veniturile obținute de la Moscova, Phenianul își accelerează programele de rachete, arme nucleare și dezvoltarea marinei militare. Regimul Kim Jong Un își completează veniturile și prin operațiuni cibernetice. TRM Labs estimează că hackerii asociați Coreei de Nord au fost responsabili pentru 76% din valoarea criptomonedelor furate în atacurile informatice înregistrate în primele patru luni ale anului 2026, circa 577 de milioane de dolari.
Din 2017, furturile de criptomonede atribuite Phenianului depășesc șase miliarde de dolari. Cooperarea nu se mai limitează însă la livrarea armelor. Serviciile ucrainene de informații afirmă că o unitate nord-coreeană specializată în rachete balistice este desfășurată în regiunea Voronej, din vestul Rusiei.
Unitatea ar avea aproximativ 90 de militari și ar putea opera 6 lansatoare și până la 120 de rachete balistice nord-coreene, conform Reuters. Phenianul a livrat deja o nouă tranșă de aproximativ 40 de rachete, iar unitatea ar urma să coopereze cu forțele ruse pentru atacuri asupra Ucrainei. Coreea de Nord a furnizat Rusiei, începând din 2023, inclusiv rachete balistice KN-23 și KN-24.