Prima etapă a proiectului va fi implementată până în 2028 şi presupune o investiţie de circa 3,2 milioane de euro. O parte din finanţare, mai exact 1,7 milioane de euro, va fi asigurată de OMV Petrom, iar restul de Federaţia Română de Canotaj.

De altfel, la deschiderea complexului, acesta va lua numele Arena de Canotaj Petrom. ♦ Canotajul nu este un sport căutat în rândul tinerilor, astfel că Federaţia Română de Canotaj numără în jur de 650 de sportivi legitimaţi, însă aduce printre cele mai multe medalii dintre sporturile locale. Canotorii români au încheiat Campionatele Europene de la Varese, din Italia, pe primul loc în clasamentul pe medalii, cu opt medalii, dintre care şase de aur şi câte una de argint şi una de bronz.

Este o performanţă importantă pentru România, însă canotajul este unul dintre sporturile care reuşesc adesea să ducă tricolorul pe cele mai înalte podiumuri din lume. De altfel, canotajul este unul dintre cele mai medaliate sporturi din România, sportivii reuşind adesea să se întoarcă de la competiţiile internaţionale cu medalii. Doar anul trecut canotajul a adus României 35 de medalii obţinute la Campionatele Mondiale, Campionatele Europene şi în cupelor internaţionale, la categoriile de seniori, tineret şi juniori.

De-a lungul timpului, canotajul a obţinut 22 de medalii de aur, 15 medalii de argint şi 9 medalii de bronz la ediţiile Jocurilor Olimpice la care a participat România. Numai la Jocurile Olimpice de la Paris tricolorii au obţinut cinci medalii, dintre care două de aur şi trei argint, dintr-un total de nouă medalii obţinute de sportivii români. Mai mult, canotajul a reuşit să aibă rezultate bune deşi baza de selecţie este una foarte mică.

Canotajul nu este un sport de masă, Federaţia Română de Canotaj având în jur de 650 de sportivi legitimaţi, un număr foarte mic comparativ cu alte discipline sportive. În spatele acestor rezultate există însă un paradox. Deşi România domină constant competiţiile internaţionale, infrastructura sportivă dedicată canotajului nu a putut fi niciodată comparată cu a altor ţări.

Sportivii s-au pregătit ani la rând pe lacuri naturale sau baze sportive construite acum zeci de ani, multe dintre ele necesitând investiţii majore. Spre deosebire de alte ţări europene, România nu a avut până acum o arenă olimpică dedicată canotajului, unde să poată fi găzduite mari competiţii internaţionale. Acest lucru se va schimba din 2028, când ar urma să fie gata prima arenă de canotaj proiectată pentru acreditare internaţională, care urmează a fi construită pe lacul Pantelimon.

Prima etapă a proiectului va fi implementată până în 2028 şi va presupune o investiţie de circa 3,2 milioane de euro. O parte din finanţare, mai exact 1,7 milioane de euro, va fi asigurată de OMV Petrom, iar restul de Federaţia Română de Canotaj. De altfel, la deschiderea complexului, acesta va lua numele Arena de Canotaj Petrom.

Noua arena le va oferi posibilitatea sportivilor să se antreneze pe o arenă comparabilă cu cele din afara ţării. Astăzi, una dintre cele mai importante baze de antrenament pentru canotorii români este Complexul Sportiv Naţional „Elisabeta Lipă“ de pe lacul Snagov, însă sportivii au întâmpinat probleme de-a lungul timpului din cauza faptului că lacul este folosit şi pentru diferite activităţi de agrement, ceea ce poate împiedica buna desfăşurare a antrenamentelor. Deşi mai există şi alte lacuri în ţară, nu toate pot fi o bază de pregătire pentru sportivi.

Mai există şi centre la Orşova, Năvodari, Constanţa şi Iaşi, o parte dintre acestea fiind dedicate juniorilor. Rezultatele au compensat ani la rând lipsurile din infrastructura, dar şi din sistemul sportiv. Totuşi, sportivii au demonstrat că performanţa poate fi obţinută prin multă muncă.

Însă, odată cu proiectul de pe lacul Pantelimon, sportul care a adus constant rezultate României are şansa de a beneficia şi de o infrastructură potrivită pentru pregătirea sportivilor.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *