Când crezi că ți-ai luat lecțiile pe care ți le oferă cel mai dur test al relațiilor și că ai mers mai departe, apare un format care te face să retrăiești totul și să îți amintești fiecare detaliu. Într-un cadru apropiat celui din Thailanda, la un bonfire special, față în față cu Radu Vâlcan, Insula Iubirii – Reuniuni aduce răspunsurile pe care toți cei de acasă le așteptau, reacțiile de care toți erau curioși și trăirile la care nici participanții nu se gândeau.
Diseară, de la ora 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY au loc unele dintre revederile așteptate de toată lumea!