Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Planul stabilește că principiul de bază în gestionarea unei crize energetice este menținerea funcționării pieței de energie electrică chiar și în condițiile în care oferta este limitată, iar prețurile înregistrează fluctuații puternice. Suspendarea pieței este calificată drept o măsură excepțională, care poate fi aplicată doar în ultimă instanță.
În prima etapă, Transelectrica, în calitate de Operator de Transport și Sistem, trebuie să aplice măsuri care să nu afecteze funcționarea pieței de energie, cum ar fi: Abia după epuizarea acestor măsuri pot fi aplicate măsurile de salvgardare cu impact asupra pieței. Acestea includ Potrivit documentului, măsurile trebuie aplicate strict în ordinea prevăzută de plan, iar limitarea consumului poate fi dispusă numai în baza unei hotărâri de Guvern și în potrivititate cu Normativul de limitări. În cazul în care se ajunge la această etapă, Operatorul de Transport și Sistem transmite dispoziția de reducere a consumului către consumatorii racordați direct la rețeaua de transport și către operatorii de distribuție.
La rândul lor, operatorii de distribuție trebuie să notifice consumatorii afectați cu cel puțin 24 de ore înainte de aplicarea restricțiilor și să informeze furnizorii de energie. Consumatorii vizați sunt obligați să respecte reducerile de putere stabilite pe întreaga perioadă de aplicare a măsurilor, fiind direct răspunzători pentru eventualele consecințe ale nerespectării dispozițiilor primite. Documentul prevede însă o excepție importantă: clienții casnici și rezidențiali nu sunt supuși Normativului de limitare și nici Normativului de deconectare manuală , ceea ce înseamnă că eventualele restricții de consum ar urma să vizeze în principal consumatorii industriali și ceilalți consumatori noncasnici.
Programul de sprijin pentru românii din diaspora care doresc să îşi deschidă afaceri în România „Diaspora Investeşte Acasă” şi bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 pentru mai multe instituţii, printre care Poşta Română şi Societatea CUPRUMIN Abrud, sunt printre proiectele care urmează să fie aprobate joi în şedinţa de guvern, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres de Executiv, pe ordinea de zi a şedinţei de joi se află proiectul pentru aprobarea Planului de pregătire pentru riscuri în domeniul energiei electrice, programul de sprijin pentru românii din diaspora care doresc să îşi deschidă afaceri în România „Diaspora Investeşte Acasă” şi mandatarea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare S. A.
cu implementarea acestuia, precum şi bugetele de venituri şi cheltuieli pe 2026 pentru Compania Naţională Poşta Română, Societatea CUPRUMIN S. A. Abrud, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.
A. , Compania Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile”, Compania Naţională „Administraţia Porturilor Dunării Fluviale” – S. A.
Giurgiu, Societatea Naţională „Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia „, Societatea „Telecomunicaţii C. F. R.
”, Compania Naţională de Căi Ferate „C. F. R.
” – S. A. , Societatea Naţională „Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu – Constanţa”, Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice.
Tot în şedinţa de guvern urmează să fie aprobată actualizarea Planului anual de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară aferent anului 2026 şi să se ia act de stadiul îndeplinirii ţintelor şi jaloanelor din cadrul Cererii de plată 5.