Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Ionuț Bălan „Vinul trebuie să fie alb, sec, rece, mult și gratis! ”, spunea Fănuș Neagu.
În aceste câteva cuvinte se ascunde aproape toată filosofia românească a vinului: prospețime, generozitate și bucuria conversației. Dincolo de această definiție plină de umor, lumea vinurilor albe duce de câteva decenii un război tăcut. Nu al prețurilor, ci al gusturilor.
Dacă în urmă cu o jumătate de secol aproape nimeni nu punea la îndoială supremația Chardonnay-ului, astăzi cel care lansează provocarea se numește Sauvignon Blanc. Primul vine cu prestigiul Burgundiei, cu secole de tradiție și cu unele dintre cele mai scumpe vinuri albe din lume. Al doilea a cucerit planeta în timp record, propulsat de podgoriile din Marlborough, Noua Zeelandă, unde aromele de fructul pasiunii, agrișe și iarbă proaspăt tăiată au schimbat gustul unei generații de consumatori.
Privită din supermarket, bătălia pare câștigată de Sauvignon Blanc. Dacă ne uităm însă din marile restaurante și din pivnițele colecționarilor, Chardonnay rămâne campion. Un Montrachet sau un Meursault nu se cumpără doar pentru a fi băute, ci și pentru reputația lor, pentru terroir-ul lor și pentru capacitatea de a evolua zeci de ani în sticlă.
Și totuși, mulți cunoscători zâmbesc când discuția se reduce la acești doi rivali. Ei invocă un al treilea nume: Riesling. Nu e cel mai popular și nici cel mai bine marketat vin alb, dar pentru mulți reprezintă expresia cea mai pură a eleganței.
Iar dacă există o regiune care l-a transformat într-o artă, aceasta e Mosela, cu versanții ei de ardezie atât de abrupți, încât vița-de-vie pare să sfideze gravitația. Marele vin alb german are o problemă de imagine. Nu explodează aromatic precum Sauvignon Blanc și nici nu impresionează prin textura untoasă a marilor Chardonnay maturate în stejar.
În schimb, face ceva mult mai dificil: îmbătrânește frumos. Puține soiuri albe pot evolua trei sau patru decenii fără să-și piardă prospețimea. Rieslingul poate.
Aciditatea ridicată și echilibrul natural îi conferă o longevitate excepțională. Nu întâmplător, multe dintre cele mai căutate exemplare provin din Mosela. Aici, ardezia acumulează căldura zilei și o eliberează lent în timpul nopții, favorizând o maturare lentă și păstrând prospețimea care a făcut celebră regiunea.
Pentru mulți oenologi, adevărata forță a Rieslingului nu este însă longevitatea, ci capacitatea aproape unică de a exprima terroir-ul, caracterul locului în care este cultivat. Puține soiuri reflectă atât de fidel diferențele dintre soluri și microclimate. Un Riesling din ardeziile Moselei poate avea un profil complet diferit de unul crescut pe solurile vulcanice ale Austriei sau în regiunile răcoroase ale Australiei.
Tocmai de aceea e considerat unul dintre cele mai expresive soiuri din lume. Succesul unui soi nu depinde doar de calitatea lui, ci și de povestea pe care o spune. În lumea vinului, victoria nu aparține întotdeauna celui mai bun, ci celui care își construiește identitatea cea mai convingătoare.
Există însă și o schimbare de generație. Consumatorii mai tineri preferă adesea vinurile care se lasă înțelese imediat. Aromele explozive ale unui Sauvignon Blanc răspund perfect acestei așteptări.
Rieslingul și marile Chardonnay-uri cer mai multă răbdare și își dezvăluie complexitatea în timp. De aceea rămân favoritele multor pasionați, chiar dacă nu domină statisticile de vânzări. Noua Zeelandă a construit în jurul Sauvignon Blanc o identitate națională.
Burgundia beneficiază de secole de prestigiu. Italia a transformat Pinot Grigio într-un fenomen global prin simplitate și accesibilitate. Rieslingul german a avut un destin mai complicat.
În anii ’70 și ’80, piața internațională a fost invadată de vinuri germane ieftine și dulci. Dar, Rieslingul din Mosel, Rheingau sau Pfalz e mai apropiat de vinul descris de Fănuș Neagu.