Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Oameni din întreaga lume militează pentru înlăturarea pericolului nuclear La opt decenii după primul atac nuclear din istorie, Hiroshima transmite din nou același mesaj lumii: pericolul nu a dispărut. Într-un moment internațional marcat de războaie și tensiuni între marile puteri , liderii orașului japonez avertizează că avertizează că tragedia se poate repeta.

Ceremoniile dedicate împlinirii a 81 de ani de la bombardamentul atomic au reunit zeci de mii de participanți și delegații din peste 120 de țări și regiuni, transmite AP. ››› Vezi galeria foto ‹‹‹ Primarul orașului Hiroshima, Kazumi Matsui, a criticat deschis tendința tot mai vizibilă a unor state de a considera armele nucleare un mijloc legitim de descurajare. În declarația sa de pace, acesta a avertizat că minimalizarea caracterului inuman al armelor nucleare și justificarea folosirii forței pentru atingerea obiectivelor naționale pot alimenta un nou ciclu al violenței.

Edilul a făcut apel atât la liderii politici, cât și la cetățeni să păstreze vie memoria tragediei și să acționeze pentru prevenirea unui nou dezastru nuclear. La ora 8:15 dimineața, exact momentul în care bombardierul american B-29 a lansat bomba atomică asupra orașului, participanții au păstrat un minut de reculegere, în timp ce clopotul păcii a răsunat în Parcul Memorial al Păcii din Hiroshima. La ceremonie au participat aproximativ 50.

000 de persoane, inclusiv reprezentanți ai Statelor Unite, Iranului și ai altor peste 120 de state și teritorii. Comemorarea are loc într-un moment sensibil pentru politica japoneză. Premierul Sanae Takaichi, aflată pentru prima dată la ceremonia de la Hiroshima în calitate de șef al guvernului, a declarat că Japonia va continua să urmărească, „în mod realist”, obiectivul unei lumi fără utilizarea armelor nucleare, în tratatului internațional privind neproliferarea.

Totuși, declarațiile sale au fost urmărite cu atenție, pe fondul speculațiilor potrivit cărora guvernul ar putea revizui până la sfârșitul anului principiile postbelice care interzic deținerea, producerea și introducerea armelor nucleare pe teritoriul Japoniei. Supraviețuitorii bombardamentului și-au exprimat îngrijorarea față de sprijinul tot mai mare acordat conceptului de descurajare nucleară, inclusiv în societatea japoneză. Bombardamentul atomic din 6 august 1945 a distrus aproape complet Hiroshima și a provocat moartea a aproximativ 140.

000 de oameni. Trei zile mai târziu, o a doua bombă atomică a fost lansată asupra orașului Nagasaki, unde aproximativ 70. 000 de persoane și-au pierdut viața.

La 15 august 1945, Japonia a capitulat, punând capăt celui de-Al Doilea Război Mondial. Astăzi mai sunt în viață aproximativ 91. 000 de supraviețuitori ai bombardamentelor nucleare, iar vârsta lor medie depășește 86 de ani.

Pe măsură ce numărul martorilor direcți scade, autoritățile și organizațiile pentru pace avertizează că și memoria tragediei riscă să se estompeze. Citește pe Antena3. ro Epava unei nave a ieșit la suprafață în Croația, iar „pietrele foametei”, vechi de secole, au reapărut în Rin, în Germania &times Citește pe LongevityMagazine.

ro HIV în 2026: ce spun medicii despre speranța de viață Citește pe Fanatik. ro Meteorologii AccuWeather, avertisment pentru delegația Universității Craiova: vreme extremă la Kuopio, în Finlanda. Vânt puternic, șanse de ploaie și sunt doar 16 grade!

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *