Poliția Română a transmis o serie de precizări privind procedura de extrădare a lui Ionel Arsene, arătând că autoritățile române au respectat toate termenele și obligațiile legale, iar imposibilitatea aducerii acestuia în România este consecința unei decizii luate de instanțele italiene. Potrivit instituției, suspendarea predării a fost dispusă din motive medicale și nu are legătură cu o întârziere sau o lipsă de acțiune din partea autorităților române.
„Predarea persoanei a fost blocată printr-o decizie a instanței din Italia, din motive medicale, nu printr-o întârziere a autorităților române”, transmite Poliția Română. Cum s-a desfășurat procedura de extrădare Poliția Română a prezentat și cronologia dosarului. Ionel Arsene a fost arestat în Italia la 27 martie 2023, însă la 10 mai 2023 autoritatea judiciară italiană a respins definitiv prima cerere de predare.
Ulterior, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (CCPI) a continuat să solicite periodic informații despre evoluția cauzei. La 3 noiembrie 2023, instanța italiană a admis predarea lui Ionel Arsene, iar autoritățile române au început imediat organizarea transferului. Poliția: Toate aprobările au fost obținute în două zile Potrivit comunicatului, în numai două zile au fost obținute toate aprobările necesare pentru tranzitul prin Slovenia și Ungaria, iar preluarea fusese programată pentru 10 noiembrie 2023.
Însă, cu o zi înainte de transfer, Curtea de Apel din Bar i a informat autoritățile române că suspendă predarea din motive medicale. „Această decizie a fost luată exclusiv de autoritatea judiciară italiană”, subliniază Poliția Română. Reluarea extrădării depinde de instanțele italiene De la suspendarea procedurii, autoritățile italiene nu au mai transmis o nouă solicitare privind predarea lui Ionel Arsene .
Poliția Română precizează că reluarea operațiunii este posibilă doar în baza unei noi hotărâri a instanțelor din Italia. Cronologia cazului Ionel Arsene: condamnare și fuga din țară Arsene a fost condamnat definitiv în România la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență. Chiar înainte de condamnare, el a fugit în Italia.
Justiţia din Italia a decis extrădarea sa, însă avocaţii au apelat la o cale extraordinară de atac, arătând că viaţa acestuia ar fi în pericol în penitenciarele româneşti. Ionel Arsene a fost președinte al PSD Neamț din 2013. în 2023, el a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Brașov la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență el ar fi intervenit la conducerea Agenției Naționale de Integritate pentru a înlăutra un rival puternic.
