Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a publicat în consultare publică proiectul de Ordin privind aprobarea Catalogului național al zonelor prioritare pentru biodiversitate , un document care urmărește consolidarea protecției patrimoniului natural al României și îndeplinirea obligațiilor asumate prin PNRR. Potrivit ministerului, proiectul a fost elaborat în urma consultărilor cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reprezentanți ai fermierilor, ai sectorului agroalimentar și administratori de terenuri.

Autoritățile susțin că soluția propusă încearcă să găsească un echilibru între obiectivele de conservare a biodiversității, activitățile economice și interesele comunităților locale. Ce suprafețe sunt incluse în catalog Documentul reunește terenuri care beneficiau deja de un nivel ridicat de protecție, printre acestea numărându-se zonele de protecție strictă și integrală din parcurile naționale și naturale, zonele strict protejate din Rezervația Biosferei Delta Dunării, rezervațiile naturale, monumentele naturii, pădurile incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, precum și pădurile virgine și cvasivirgine. La acestea se adaugă păduri aflate în proprietatea publică a statului, pentru care Regia Națională a Pădurilor Romsilva și-a exprimat acordul pentru includerea în categoria zonelor prioritare pentru biodiversitate.

Ministerul precizează că proiectul nu modifică regimul juridic al proprietăților private. Totodată, în zonele în care este permis managementul activ vor putea continua activități tradiționale, precum pășunatul și cositul, cu respectarea obiectivelor de conservare a habitatelor și speciilor. Proiectul protejează natura și fondurile europene Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că proiectul este rezultatul dialogului cu actorii implicați și urmărește atât protejarea patrimoniului natural, cât și respectarea intereselor comunităților locale.

„Protejarea patrimoniului natural și respectarea comunităților locale trebuie să meargă împreună. Am discutat cu reprezentanții sectorului agricol, cu Ministerul Agriculturii și cu administratorii terenurilor și am construit o soluție echilibrată. () În același timp, îndeplinim un jalon important din PNRR și protejăm fondurile europene alocate României”, a transmis ministra Mediului.

Jalon din PNRR și risc de corecții financiare Potrivit MMAP, adoptarea actului normativ contribuie la îndeplinirea Jalonului 34 din Planul Național de Redresare și Reziliență, care vizează desemnarea zonelor de protecție strictă. Nerespectarea acestui angajament ar putea atrage o corecție financiară de până la 25,69 milioane de euro. Ministerul explică faptul că noțiunea europeană de „zone de protecție strictă” a fost adaptată în legislația națională sub denumirea de „zone prioritare pentru biodiversitate”, pentru a evita suprapunerea cu o categorie de protecție deja existentă în dreptul românesc.

Astfel, noua formulare permite includerea atât a zonelor cu protecție strictă, cât și a celor în care sunt permise activități de management activ. Proiectul de Ordin a primit avizul Comisiei Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române și al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. După încheierea perioadei de consultare publică și analizarea observațiilor primite, documentul va putea fi adoptat în forma finală.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *