Aerul din Cluj-Napoca respectă legea, dar nu și recomandările medicale: într-un an, orașul a avut 222 de zile în care concentrația de particule fine PM2,5 a depășit pragul de siguranță al Organizației Mondiale a Sănătății. În cartierele de locuințe situația e și mai gravă, cu depășiri în 324 de zile la stația de fond urban CJ-2 și în 354 de zile la CJ-3, cea de fond suburban. Cifrele apar într-un răspuns al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, transmis joi, 29 octombrie 2026, la sursa informației.
Răspunsul vine la o interpelare a senatorului clujean Cristian Șipoș. Ministerul arată că cele patru stații oficiale din municipiu (CJ-1 de trafic, CJ-2 de fond urban, CJ-3 de fond suburban și CJ-4 industrială) nu au înregistrat depășiri ale valorilor-limită din Legea nr. 104/2011. Motivul e simplu: legislația românească folosește deocamdată doar o medie anuală de 25 μg/m³ și nu penalizează vârfurile zilnice. Ghidul OMS cere cu totul altceva, o țintă de 5 μg/m³, de cinci ori mai mică. Datele despre numărul de zile cu depășiri au fost analizate în studiul „Strop de Aer”.
PM2,5 sunt pulberi microscopice care ajung adânc în plămâni și de acolo în sânge. Sunt asociate cu agravarea astmului, scăderea funcției pulmonare, infarct, accident vascular cerebral și, în cazul expunerii cronice, cu risc crescut de deces prematur. Copiii, vârstnicii și persoanele cu boli de inimă sau de plămâni sunt cei mai expuși. În Cluj-Napoca, sursele principale sunt traficul aglomerat, mai ales motoarele diesel, șantierele, praful industrial și arderea lemnului și a cărbunelui pentru încălzire în zonele periurbane.
Diferența dintre lege și realitate ar putea dispărea curând. Potrivit ministerului, România transpune Directiva europeană (UE) 2024/2881, care aliniază plafoanele din Uniune la standardele de sănătate ale OMS. Primele termene intermediare sunt fixate pentru 11 decembrie 2026, iar cele finale pentru 1 ianuarie 2030. Orașele care nu iau măsuri riscă sancțiuni financiare mari, iar ministerul spune că succesul tranziției depinde exclusiv de planurile locale.
Pentru Cluj, asta înseamnă presiune pe mai multe fronturi deodată: fluidizarea traficului, mai multă vegetație, controlul șantierelor și, mai greu de rezolvat, înlocuirea încălzirii pe lemn și cărbune la marginea orașului. Cifrele de la CJ-2 și CJ-3 sugerează că problema nu ține doar de arterele aglomerate din centru, ci și de zonele rezidențiale, unde măsurile de până acum au contat cel mai puțin.
Sursă text și foto: Făclia de Cluj — articolul original