CLICK AICI PENTRU INFOGRAFICUL CARE ÎNSOȚEȘTE ACEST ARTICOL, DISPONIBIL EXCLUSIV PE ZF CORPORATE După două licitaţii fără rezultat, combinatul siderurgic Liberty Galaţi intră într-o nouă etapă a procesului de valorificare, prin negociere directă cu investitori strategici. „S-a agreat vânzarea prin negociere directă cu investitorii.
Sunt trei investitori interesaţi, Umbrărescu, Metinvest şi Jindal. Aşteptăm noua evaluare realizată de Darian, vom începe negocierile după ce obţinem acordul pe modificarea de plan. Pe 8-9 august estimez că vom putea convoca adunarea creditorilor şi în septembrie să intrăm la negocieri directe“, a precizat pentru ZF Remus Borza, administrator concordatar al Liberty Galati, alături de CITR.
Prima licitaţie, organizată în martie 2026, a eşuat deoarece niciun investitor nu a depus garanţia necesară. Ulterior, administratorii concordatari au redus preţul de pornire cu aproximativ 70%, iar Tribunalul Galaţi a aprobat modificarea planului de restructurare. Nici a doua licitaţie, organizată în iunie 2026, nu a atras un cumpărător.
Astfel că Liberty Galaţi (fostul Sidex) va merge la vânzare prin negocire directă după ce la primele două licitaţii internaţionale nu s-a găsit cumpărător, deşi preţul a fost redus de la 700 la 400 mil. euro. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Călătorie de 24 de ore în sistemul energetic: Cum fluctuează producţia de energie în funcţie de soare, cum se aliniază restul resurselor în jurul său şi cum România începe ziua cu importuri, spre prânz ajunge exportator major, iar seara depinde de vecini să aprindă becul Vasile Tofan, premierul Republicii Moldova, mesaj pentru români: „Mai lăsaţi Barcelona, Londra şi Parisul, urcaţi-vă în avion şi veniţi la Chişinău.
Veţi fi surprinşi“ Ce mâncăm de fapt dacă pe etichete stau scrise cu font mare branduri româneşti, dar pe spate, la originea materiilor prime, figurează Uzbekistan, Vietnam sau Polonia? Centrul Bucureştiului, confiscat de malluri: tot retailul stradal premium al Capitalei încape într-un singur centru comercial de mărimea ParkLake Linia de cale ferată Gara de Nord – Otopeni, o investiţie de 120 mil. euro, se apropie de un trafic de 2 mil.
de pasageri Cât cântăreşte România în tranzacţia prin care gigantul canadian Couche-Tard vrea să cumpere retailerul Zabka pentru 8,6 mld. dolari? Bursă.
Christina Verchere, OMV Petrom: Când punem măsuri în aplicare, trebuie să fim siguri că sunt pentru a ne asigura accesul la resurse Colosul Liberty Galaţi merge la vânzare prin negociere directă după două licitaţii eşuate. „Avem trei investitori interesaţi, Umbrărescu, Jindal şi Metinvest“. ANAF are de recuperat 150 mil.
euro de la Liberty, iar EximBank 300 mil. euro. CEC Bank pentru afaceri româneşti, un proiect ZF şi CEC Bank.
Daniel Constantin, ARICE: Cele mai mari investiţii care se discută a fi făcute în România vin din zona asiatică. Sunt investitori care vor să folosească România ca poartă de intrare în UE Acum se vede cât de importantă este Dunărea pentru viaţă şi economie. În urmă cu un an pe Dunăre puteau circula vase cu 2.
000-3. 000 de tone de încărcătură. În prezent, cantitatea care poate fi transportată în siguranţă este de numai 200-300 de tone.
Dacă în urmă cu un an costurile per tonă erau de 28 de euro, acum sunt de circa 200 de euro Zabka şi InPost, companii poloneze cu expansiuni agresive pe pieţele străine, au ajuns vedete mondiale Ne-ar putea lua AI-ul locurile de muncă? Unii muncitori din China ştiu deja răspunsul la această întrebare Supliment ZF Banking. Analiză.
Cum s-a schimbat topul băncilor după active în ultimul deceniu. Cine a câştigat cotă de piaţă şi cine a pierdut în perioada 2015-2025 Supliment ZF Banking. Analiză.
Bătălia pentru economiile românilor se încinge, dobânzile la depozitele bancare în lei ajungând şi la 7% în 2026.