Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Aceeași muncă, altă țară, altă pensie: cât ai fi luat, de fapt, în Vest Cât ar lua, la pensie, un român cu aceeași carieră și salariu mediu, dacă ar fi lucrat în Germania, Austria sau Franța. Comparație pe cifre reale.
Un român cu o carieră completă, salariu mediu și 40 de ani de contribuții ajunge, la pensie , cu o sumă de câteva ori mai mică decât un coleg cu exact aceeași traiectorie profesională, dar care a muncit în Germania, Austria sau Franța. Nu e doar despre salariile mai mari din Vest — e despre cum sunt construite, structural, sistemele de pensii din aceste țări față de România. Pensia medie anuală pentru limită de vârstă este de aproximativ 19.
138 euro în Germania, 19. 750 euro în Franța și, pentru comparație, undeva la 6. 000 de euro pe an în România — practic o treime din nivelul german sau francez.
Media pensiilor la întregii Uniuni Europene se situează la 17. 321 euro anual, ceea ce plasează România mult sub jumătate din acest reper. Aici intervine conceptul-cheie: rata de înlocuire (replacement rate) — procentul din ultimul salariu (sau din salariul mediu pe carieră) pe care pensia îl acoperă efectiv.
Potrivit celui mai recent raport OECD „Pensions at a Glance 2025”, rata netă medie de înlocuire în țările OECD este de aproximativ 63% pentru un lucrător cu salariu mediu și carieră completă. Austria se numără printre țările cu cele mai generoase sisteme din lume, cu o rată de înlocuire care depășește frecvent 85% pentru salariații cu venit mediu — printre cele mai ridicate din întreaga zonă OECD, alături de Grecia, Luxemburg, Olanda, Portugalia și Spania. Franța și Germania se situează la niveluri considerabil mai moderate, dar tot peste medie, susținute și de pilonii privați și ocupaționali de pensii, foarte răspândiți în aceste țări.
România nu face parte din OECD, motiv pentru care nu are o rată de înlocuire calculată oficial în acest raport, dar estimările independente plasează sistemul public românesc semnificativ sub media europeană — un rezultat al combinației dintre salarii nete mai mici, o bază de contribuție redusă istoric și un sistem de calcul bazat pe puncte care nu reușește, de multe ori, să țină pasul cu inflația. Să presupunem un salariat cu o carieră completă de 40 de ani, câștigând constant salariul mediu al țării în care lucrează: Diferențele nu se opresc la sumă. Vârsta de pensionare în România este de 62 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați.
În Germania, vârsta standard urcă treptat spre 67 de ani, pentru ambele sexe, până în 2031. Franța, în schimb, are una dintre cele mai scăzute vârste de pensionare din Europa — 62 de ani — ceea ce înseamnă că francezii ies mai devreme la pensie, dar cu o pensie totuși considerabil mai mare decât cea românească. România aplică regulamentele europene de coordonare a sistemelor de securitate socială, ceea ce înseamnă că perioadele de muncă din mai multe state membre UE sunt luate în calcul cumulat.
Autoritatea de pensii din fiecare țară calculează separat suma cuvenită proporțional cu anii lucrați acolo, iar pensionarul primește, la final, o sumă combinată din toate țările în care a contribuit — nu doar din ultima țară de reședință. Practic, cineva care a lucrat 15 ani în România și 20 de ani în Germania va primi o pensie parțială de la fiecare sistem, proporțional cu anii de contribuție din fiecare țară. Diferența uriașă dintre pensiile din România și cele din Vestul Europei nu ține doar de diferența de salarii — ține, în primul rând, de modul în care sunt construite sistemele de pensii.
O rată de înlocuire mult mai mică, combinată cu o bază de contribuție istoric redusă și cu ani întregi de neindexare, explică de ce aceeași carieră, muncă și efort produc, în România, o pensie de câteva ori mai mică decât într-o țară precum Austria sau Germania.