Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Unsplash. com/de ce rămânem treji, deși suntem epuizați E ora 00:17 și știi perfect că ar trebui să dormi de mult – mâine te trezești devreme, ești deja epuizat, dar tot amâni culcarea pentru încă un episod, încă un scroll pe rețele sociale, încă o pagină din carte.
Dacă tiparul ăsta îți sună cunoscut, ai putea trece printr-un fenomen cu nume oficial în psihologie: „revenge bedtime procrastination” – „amânarea răzbunătoare a somnului”. Fenomenul e definit ca amânarea deliberată a somnului – fără nicio obligație externă reală care să justifice întârzierea – motivată de o nevoie psihologică de a recâștiga timp personal și autonomie, după o zi dominată complet de obligații. Potrivit publicației americane de specialitate American Association of Sleep Technologists, fenomenul se manifestă prin decizia de a sacrifica somnul pentru activități de timp liber, în ciuda riscului cunoscut de a fi extrem de obosit dimineața.
Trei caracteristici definesc, în mod specific, acest tipar: e intenționat, nu are nicio cauză externă și persoana e complet conștientă de costul deciziei în momentul în care o ia – spre deosebire de insomnia clasică, unde persoana chiar vrea să doarmă, dar nu reușește. Conceptul provine dintr-o expresie chineză virală pe rețelele sociale – 報復性熬夜 (bàofùxìng áoyè), care se traduce literal drept „a sta treaz noaptea, ca răzbunare”. Termenul englezesc a fost popularizat de scriitoarea Daphne K.
Lee, care l-a descris drept „un fenomen în care oamenii care nu au prea mult control asupra vieții lor de zi refuză să meargă la culcare devreme, pentru a-și recâștiga un sentiment de libertate în orele târzii ale nopții”. Explicația originii ține, potrivit mai multor analize, de sistemul brutal de program „996″, practicat de unele companii din China – angajați care lucrează de la 9:00 la 21:00, șase zile pe săptămână, un total de 72 de ore săptămânal. Chiar epuizați complet, oamenii preferau să rămână treji mai mult decât ar fi trebuit, doar pentru a avea, în sfârșit, câteva ore care le aparțineau cu adevărat.
Elementul de „răzbunare” nu e întâmplător – comportamentul din timpul nopții nu e aleatoriu, ci un act deliberat, chiar dacă parțial inconștient, de compensare psihologică. Motorul principal e sentimentul de lipsă de control resimțit peste zi: atunci când munca, îngrijirea copiilor, naveta sau alte obligații umplu complet orele de veghe, sinele poate ajunge să se simtă „colonizat” – fără spațiu pentru preferințe personale, alegeri spontane sau timp liber autentic. Noaptea – după ce ceilalți au adormit, după ce obligațiile s-au încheiat (măcar în cea mai mare parte) – devine primul și singurul moment care pare cu adevărat propriu.
În acest calcul, analiza rațională cost-beneficiu (somn versus timp liber) pierde constant în fața nevoii psihologice de autodeterminare. Un studiu realizat în 2022 de Universitatea din Groningen, pe 2. 394 de adulți, a validat că epuizarea capacității de autocontrol – nu dependența de ecrane sau igiena precară a somnului – reprezintă cel mai puternic predictor al acestui comportament.
Practic, după o zi întreagă în care ai fost nevoit să-ți controlezi constant impulsurile (la muncă, în relații, în trafic), rezervele de autocontrol scad, iar seara devine mult mai greu să reziști tentației de a rămâne treaz „doar puțin mai mult”. Cifrele arată amploarea reală a acestui tipar. Potrivit unei analize recente, peste 50% dintre adulții activi profesional practică acest comportament cel puțin de trei ori pe săptămână.
O analiză din 2025, publicată în Frontiers in Psychology, pe 6. 200 de adulți, a arătat că persoanele care au mai puțin de două ore de timp liber real, zilnic, au o probabilitate de 3,1 ori mai mare de a-și amâna somnul cu 90 de minute sau mai mult.