Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto:X/Presa greacă vorbește despre doi morți, un grec și un român Două elicoptere de stingere a incendiilor s-au ciocnit în aer, în Grecia, lângă Psatha. Piloții ambelor aeronave sunt cetățeni români, potrivit CNN Grecia.
Două elicoptere de stingere a incendiilor s-au ciocnit duminică în aer, deasupra localității de coastă Psatha, în timp ce interveneau la un incendiu violent din regiunea Attica, la vest de Atena. Potrivit CNN Grecia , piloții ambelor aeronave sunt cetățeni români. Potrivit unui comunicat al Serviciului de Pompieri elen, în timpul unei operațiuni aeriene de stingere a incendiilor, două elicoptere BELL, închiriate de instituție, fiecare cu un echipaj de câte două persoane, s-au ciocnit în zona mai largă a localității Psatha, Attica.
Aeronavele decolaseră de la baza militară Elefsina. Imagini surprinse pe rețelele sociale arată cele două elicoptere apropiindu-se unul de celălalt la altitudine joasă, înainte de impact. Potrivit primelor reconstituiri citate de presa italiană, coliziunea s-ar fi produs din cauza fumului dens care plutea deasupra zonei afectate de incendiu, reducând vizibilitatea piloților.
Presa greacă a publicat, la scurt timp după coliziunea celor două elicoptere de stingere a incendiilor din zona Psatha, informații suplimentare îngrijorătoare: deși toate cele patru persoane aflate la bord au fost localizate și recuperate, mai multe publicații elene vorbesc despre existența a doi morți — un cetățean grec și unul român. Într-un comunicat citat de publicația Rosa. gr, conducerea Pompierilor a precizat că echipele de căutare-salvare au finalizat identificarea și recuperarea tuturor membrilor echipajelor celor două elicoptere BELL, implicate în coliziune în timpul unei misiuni de stingere a incendiului din zona Attico-Beoția.
Operațiunea a fost coordonată de șeful Pompierilor, general-locotenent Theodoros Vagias. La bordul celor două aeronave se aflau, în total, patru bărbați — doi cetățeni greci și doi cetățeni străini. Publicația Protothema, citând surse din cadrul operațiunii, vorbește despre informații potrivit cărora doi dintre cei patru bărbați ar fi murit — un grec și un român — în timp ce ceilalți doi, răniți, au fost transportați la Spitalul Militar 251 din Atena.
Postul CNN Grecia oferise, anterior, o variantă parțial diferită a evenimentelor: unul dintre comandanți s-ar afla în stare bună de sănătate și ar fi luat deja legătura cu centrul de operațiuni, în timp ce copilotul acestuia ar fi rănit; soarta echipajului celui de-al doilea elicopter rămăsese, la acel moment, necunoscută. Informațiile continuă să fie actualizate de presa elenă, iar bilanțul exact al victimelor nu a fost, până acum, confirmat printr-un comunicat oficial unitar. Ca măsură de precauție, toate elicopterele de același tip au fost imobilizate temporar, la nivel național, până la clarificarea cauzelor accidentului.
În urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la incidentul aviatic produs în Grecia, în timpul intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație, Departamentul pentru Situații de Urgență face următoarele precizări: La acest moment, Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne nu are nicio aeronavă dislocată în Grecia și niciun pilot sau alt membru al personalului navigant nu desfășoară misiuni în sprijinul autorităților elene. Totodată, precizăm că modulul de pompieri români din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, dislocat în Grecia, în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, nu se află în aceeași regiune în care a avut loc incidentul aviatic și desfășoară exclusiv misiuni terestre de stingere a incendiilor de vegetație, fără a executa misiuni aeriene. Personalul român este în siguranță și își continuă activitatea operațională.