„Vreau să fac o clarificare. Sunt în discuții diverse variante de natură tehnică.
Nu se poate realiza blocarea brațului Bala. Discutăm de realizarea unor Epi-uri (dig de dirijare – n. r.
), acum rămâne de văzut cum, de dirijare, care să împingă o parte din curent către Dunărea veche și și în speță să ajungă în zona reactorului . Deci este vorba de o analiză tehnică ce se face în perioada următoare în baza datelor culese din teren de către Administrația fluvială a Dunării de Jos și alte structuri de suport ale statului român care sprijină aceste activități. Dar repet: este în analiză devierea unei părți a debitului, fiindcă efectiv brațul Bala integral nu poate să fie oprit și nu se poate realiza un baraj.
Este o analiză tehnică ce se face în aceste zile în funcție de datele pe care le vom avea, rămâne să se ia sau nu această decizie”, a precizat Sorin Rîndașu. „Este însă extrem de important de subliniat mesajul premierului că în perioada următoare dificultatea esențială pentru România este legată de partea energetică, ținând cont de faptul că și țările din jur au probleme similare cu noi. Debitele Dunării sunt scăzute și în Ungaria, debitele Dunării sunt scăzute și în Serbia, iar prognoza pentru următoarele 10 zile indică o cvasistaționalitate, chiar cu o tendință de scădere.
Deci, dacă astăzi la intrarea în țară avem 1. 600 de metri cubi pe secundă, tendința este de scădere până la 1. 500-1.
450 de metri cubi pe secundă, chiar la vinerea viitoare”, a declarat oficialul ANAR, confirmând că ne apropiem de valorile minime istorice din ultimii 30 de ani. Sorin Rîndașu a explicat faptul că reducerea debitului Dunării înseamnă concret a nivelului Dunării undeva la doi centimetri pe zi. „Problema care se pune este dacă cu acest ritm de scădere Cernavodă poate să funcționeze în continuare sau nu.
Și în momentul de față se analizează diverse alternative care, ținând cont de situația existentă, vă pot spune doar că sunt extrem, extrem de dificile”, a declarat oficialul ANAR. „Se încearcă menținerea nivelelor la la Cernavodă a unor nivele comparabile cu cele din ziua de astăzi. Probabil, dacă se vor lua măsuri, se vor câștiga trei, cinci zile cu realizarea acestui Epi, folosind barje sau alte alte mijloace.
Dacă există posibilitatea să se transporte piatră, asta este altceva, dar mă îndoiesc că vom găși varianta cu piatra. Trei – cinci zile înseamnă o prelungire semnificativă în primă fază, ținând cont de situația actuală. Speranța este ca să atingem lucrurile, să funcționeze până la sfârșitul săptămânii viitoare, când, practic, în baza prognozelor, s-ar putea să avem o staționalitate la intrarea la intrarea în țară”, a detaliat Sorin Rîndașu.
„În momentul de față rămâne să discutăm și alte măsuri de suplimentare a debitelor din acumulările din țară. Din nefericire, nu poate să aducă un aport foarte mare. Este comparabil cu măsurile care se discută acuma.
Ele, dacă vor fi luate, vor fi luate în mod complementar sau una după alta, una ajutându-se pe alta. Rămâne să se discute cu datele pe masă și abia după ce avem toate aceste informații se poate trage o concluzie și se poate face, se poate stabili care este ordinea acestor măsuri. Dar repet, în momentul de față sunt în analize toate aceste, toate aceste date”, a declarat Sorin Rîndașu înainte de întâlnirea de la Guvern.
Comandamentul Energetic, reunit în ședința joi după amiază, a stabilit că Unitatea 2 de la Cernavodă rămâne pentru o perioadă în funcțiune, respectând total standardele de siguranță a echipamentelor, iar Sistemul Energetic este echilibrat . Operatorul național de sistem și transport al energiei electrice, care are sub umbrela sa Dispecerul Energetic Național, dăduse anterior asigurări, tot joi, că sistemul electroenergetic național (SEN) este monitorizat continuu și funcționează în parametri de siguranță operațională. Comunicatul Transelectrica a fost transmis în contextul în care Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă continuă să funcționeze joi, deși autoritățile anunțaseră miercuri seara că urmează să fie închis azi, la fel că și Unitatea 1, din cauza debitului foarte scăzut al Dunării .