Aproximativ 9.000 de tone de explozibili au căzut, în opt ani, peste Vịnh Mốc, un sat de pescari din centrul Vietnamului. Localnicii nu au avut unde să fugă, așa că au intrat sub pământ. Au săpat un complex de tuneluri în care sute de oameni au trăit șase ani, cât timp deasupra lor satul era bombardat fără pauză. Povestea, relatată de CNN și preluată de Mediafax, arată cum a supraviețuit o comunitate întreagă într-unul dintre cele mai bombardate locuri de pe planetă.
Până în 1965, Vịnh Mốc nu avea nimic care să atragă atenția militarilor: orezării, desișuri de bambus și plaje cu nisip auriu. Problema a fost poziția lui. Satul se afla chiar pe linia care despărțea Vietnamul de Nord de Vietnamul de Sud. Odată cu escaladarea războiului, zona de graniță a devenit un front permanent, iar forțele americane au bombardat-o masiv și sistematic.
Pentru săteni, plecarea nu mai era posibilă sub asemenea bombardamente. Au ales să sape și au terminat în doar doi ani un sistem subteran gândit în detaliu. Tavanele sunt arcuite, pereții sunt groși, iar galeriile merg în zigzag. Zigzagul nu era întâmplător: frângea undele de șoc și reducea efectul suflului exploziilor, care altfel s-ar fi propagat în linie dreaptă prin tunel. Toate soluțiile veneau din experiența oamenilor care trăiau zilnic sub bombe, nu din vreun manual de inginerie militară.
Sub pământ, oamenii nu doar s-au ascuns, ci și-au mutat acolo toată viața satului. Tunelurile aveau spații de locuit pentru familii și chiar o maternitate. Cel puțin 17 copii s-au născut acolo, în anii în care la suprafață nu mai rămăsese aproape nimic în picioare. Au venit pe lume sub zeci de mii de tone de bombe și, prin simpla lor existență, contrazic ideea că un loc distrus complet din aer nu mai poate fi locuit.
Tunelurile de la Cu Chi, din sudul țării, sunt mai cunoscute publicului internațional. Vịnh Mốc spune însă o poveste diferită. Nu a fost o bază a combatanților, ci refugiul unor civili prinși între două armate. De aceea spune mult despre prețul plătit de populație într-un război purtat în mare parte din aer. Arată, totodată, cât de mult pot rezista oamenii obișnuiți când nu mai au altă variantă decât să supraviețuiască.
Sursă text și foto: G4Media — articolul original