Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: Imagine AI/Degetele încrețite în apă au un scop precis – descoperit abia în 2021 Ai stat prea mult în cadă sau la piscină și degetele ți s-au transformat în niște „stafide” cu vârfurile ridate? Explicația pe care probabil ai auzit-o toată viața – că pielea absoarbe apă, ca un burete – e, de fapt, complet greșită.
Adevărul, descoperit treptat de-a lungul a aproape un secol de cercetare medicală, e mult mai interesant: piele a ta se încrețește activ, printr-o comandă directă a sistemului nervos. Explicația clasică, cea pe care o auzim de obicei, spune că pielea absoarbe apă prin osmoză, se umflă și, din cauza excesului de suprafață, se încrețește. Problema e că această teorie nu explică un detaliu esențial: dacă ar fi vorba de simplă absorbție de apă, întregul corp ar trebui să se încrețească la fel de mult – dar brațele, picioarele sau trunchiul, deși stau la fel de mult timp în apă, rămân netede.
Doar palmele și tălpile picioarelor se încrețesc vizibil. Primul indiciu că explicația reală nu are legătură cu simpla absorbție a apei a apărut în 1936, printr-un studiu semnat de medicii britanici Sir George White Pickering și Thomas Lewis. Aceștia au observat pacienți cu leziuni ale nervului median (unul dintre nervii principali ai brațului, responsabil de sensibilitatea și mișcarea mâinii, în urma unor afecțiuni precum poliomielita) ale căror degete rămâneau complet netede, „ca marmura”, indiferent cât timp stăteau în apă.
Concluzia era clară: dacă un nerv deteriorat blochează complet încrețirea pielii, atunci procesul nu poate fi pasiv – trebuie să fie controlat activ de sistemul nervos. Observația a fost confirmată constant, de-a lungul deceniilor, la pacienți cu diverse forme de afectare a nervilor mâinii, inclusiv la cei cu degete reatașate chirurgical după amputare: pe măsură ce funcția nervoasă revenea, revenea și capacitatea pielii de a se încreți. Abia în 2003, un studiu a reușit să cartografieze exact ce se întâmplă în corp.
Cercetătorii au observat că, atunci când mâinile sunt scufundate în apă, fluxul de sânge către degete scade brusc – fenomen numit vasoconstricție, controlat de sistemul nervos simpatic (partea sistemului nervos responsabilă de reacțiile automate, de tip „luptă sau fugi”). Mecanismul, explicat pas cu pas: sistemul nervos trimite un semnal către vasele de sânge minuscule de sub piele, care se îngustează. Odată ce aceste vase se contractă, volumul țesutului de sub piele scade – dar suprafața pielii rămâne aceeași.
Ca să se „încapă” pe un volum mai mic, pielea trebuie să se plieze spre interior, formând exact ridurile și văile caracteristice degetelor „de stafidă”. Explicația e susținută și de un alt detaliu: fenomenul apare aproape exclusiv pe zonele cu piele „glabră” (fără fir de păr) și extrem de bogată în terminații nervoase, precum palmele și tălpile – exact zonele unde efectul de vasoconstricție are cel mai mare impact vizibil. Deși mecanismul de bază e clar de peste două decenii, cauza exactă care „pornește” acest răspuns nervos rămâne, în bună măsură, un subiect activ de cercetare.
Teoria cea mai susținută leagă fenomenul de dezechilibrul de electroliți produs la suprafața pielii, atunci când apa pătrunde în glandele sudoripare – o schimbare a concentrațiilor de sodiu, potasiu, calciu, magneziu, clor și bicarbonat, care ar putea fi detectată de nervi și interpretată drept semnal de declanșare a vasoconstricției. Cea mai fascinantă întrebare a rămas, mult timp, fără răspuns: de ce ar „vrea” corpul să facă asta? Răspunsul a venit abia în 2021, printr-un experiment realizat de cercetătorul Nick Davis, de la Manchester Metropolitan University, desfășurat chiar la Muzeul Britanic al Științei.
Davis a testat capacitatea vizitatorilor de a apuca obiecte ude și uscate, atât cu degete normale, cât și cu degete încrețite, după o baie în apă caldă.