UPDATE 18:20 Legea integrității a picat la vot în Senat Legea integrității a picat la vot în Senat. Au fost 112 senatori prezenți la ședință, iar 55 dintre aceștia au votat pentru, 29 nu au votat, iar alți 28 s-au abținut de la vot.
„Astăzi am constatat că Ilie Bolojan, premierul României, care vorbeşte despre cele 770 de milioane de euro pe care România trebuie să le absoarbă şi din acest considerent ne-a şi chemat într-o sesiune extraordinară, ceea ce valorează este prietenia domniei sale cu domnul Fritz. Astăzi, dragi colegi, este ziua prieteniei. Pentru România, costurile acestei prietenii înseamnă 770 de milioane de euro”, a precizat senatorul PSD Daniel Zamfir, în plen, după vot.
Știrea inițială: Dispută în Senat pe amendamentul PSD la legea integrității. Zamfir: Sacrificați 770 de milioane de euro pentru Fritz Joi, în plenul Senatului, senatorul PSD Daniel Zamfir și premierul interimar Ilie Bolojan au avut un schimb dur de replici în timpul dezbaterilor asupra amendamentului depus de PSD la legea integrității, care prevede încetarea mandatului pentru fapte de integritate aplicate retroactiv și care l-ar viza și pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Daniel Zamfir a acuzat Executivul și pe Ilie Bolojan că blochează adoptarea amendamentului pentru a-l proteja pe liderul USR și că România riscă să piardă fonduri din PNRR.
„Vă rog să-mi spuneți aici care este motivul pentru care sacrificați 770 de milioane de euro pentru a-l salva pe Dominic Fritz? Spuneți-mi de ce trebuie să mai rămână domnul Fritz încă doi ani, când există decizia Curții? Că aveți dumneavoastră o înțelegere?
Nu ne interesează ”, a afirmat senatorul PSD în plen. Ce a precizat Bolojan În replică, Ilie Bolojan a afirmat de la tribună că nu ar fi luat cuvântul dacă nu ar fi fost nominalizat de senatorul PSD și a respins acuzațiile formulate de acesta. În plus, el a susținut că amendamentul PSD pe legea ANI reprezintă o încălcare evidentă a principiului neretroactivității legii și a criticat PSD pentru că, în opinia sa, nu și-a asumat în anii anteriori adoptarea reformelor necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR.
„Trebuie să ai mult tupeu ca să încerci să modifici niște legi într-un sens profund neconstituțional, știind că legea activează doar pentru viitor, și să invoci aici interesul României, când ai dărâmat un guvern fără să pui nimic în loc, când nu ți-ai asumat răspunderea ca partid să treci legi în ani de zile pe care România și le-a asumat în PNRR, iar acum suntem în situația să le trecem pe ultima sută de metri, să vii să invoci sume”, a afirmat Bolojan. „În condițiile în care vii și încerci niște forțări care sunt în mod evident neconstituționale, invocând interesul național, asta nu are nici o legătură nici cu țara asta, nici cu bunul simț, nici cu normalitatea. Și resping asemenea lucruri”, a mai spus premierul interimar.
Reacția lui Dominic Fritz În cursul zilei de joi, președintele USR, Dominic Fritz, a reacționat vehement după ce PSD a introdus un amendament pe legea ANI care introduce încetarea mandatului pentru fapte retroactive de integritate. Acesta a transmis că amendamentul riscă să transforme România într-o „republică bananieră” și consideră că acest demers îl vizează personal. „Amendamentul introduce o nouă sancțiune pentru toate faptele de incompatibilitate și conflict de interese petrecute anterior intrării în vigoare a legii.
Mai anume, această sancțiune nouă este încetarea mandatului în timp de 30 de zile. Este evident că acest amendament a fost introdus pentru situația mea”, a precizat Fritz într-o conferință de presă. În luna iunie, ÎCCJ l-a condamnat definitiv, pe liderul USR, Dominic Fritz , pentru conflict de interese administrativ legat de semnarea unui document urbanistic.
Legea integrității e jalon în PNRR. Dacă România nu adoptă legea într-o formă acceptată de Comisia Europeană, trebuie să returneze circa 770 de milioane de euro deja cheltuiți.