BRD Groupe Société Générale (simbol bursier BRD), a 5-a bancă din România după active, a încheiat primul semestru (S1) din 2026 cu un profit net de 784 milioane de lei, în creştere cu 2,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce venitul net bancar a urcat cu 1,8%, la 2,206 miliarde de lei. Soldul creditelor nete, inclusiv finanţările prin leasing, a avansat cu 11,6% faţă de iunie 2025, până la 58,3 miliarde de lei, evoluţie susţinută atât de segmentul companiilor, cât şi de cel de retail.

Soldul creditelor nete, inclusiv finanţările prin leasing, a avansat cu 11,6% faţă de iunie 2025, până la 58,3 miliarde de lei, evoluţie susţinută atât de segmentul companiilor, cât şi de cel de retail. Creşterea portofoliului de credite a fost susţinută în principal de finanţarea companiilor, care a avansat cu 16,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce creditarea retail a crescut cu 8%, pe fondul cererii pentru creditele pentru locuinţe. Baza totală de depozite a ajuns la 73,7 miliarde de lei, în creştere cu 4,1%, depozitele populaţiei avansând cu 7,4%.

Depozitele companiilor au înregistrat o scădere de 1,1% an/an, reflectând în principal ajustări bilanţiere la condiţiile de lichiditate, condiţii de piaţă şi necesităţile fluctuante de finanţare ale companiilor mari, notează raportul semestrial al băncii. „În primul semestru al anului 2026, Grupul BRD a continuat să obţină rezultate reziliente, în pofida unui context dificil marcat de presiuni macroeconomice ridicate, incertitudine geopolitică, inflaţie persistent ridicată şi o povară fiscală în creştere. (…

) Dinamica comercială a Grupului BRD a rămas solidă, soldul creditelor nete, inclusiv finanţările prin leasing, crescând cu aproximativ 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinută de o activitate robustă atât pe segmentul retail, cât şi pe cel al companiilor. Creditarea persoanelor fizice şi a companiilor mari a continuat să avanseze într-un ritm sănătos, demonstrând soliditatea francizei noastre şi capacitatea de a răspunde nevoilor de finanţare ale clienţilor”, transmite Maria Rousseva, CEO al BRD Groupe Société Générale. În perioada ianuarie-iunie 2026, profitul operaţional brut a crescut cu 4,2%, până la 1,112 miliarde de lei, iar raportul cost/venit s-a redus la 49,6%, de la 50,7% în primul semestru din 2025.

Taxa pe cifra de afaceri aproape s-a dublat, ajungând la 139 milioane de lei, faţă de 66 milioane de lei în perioada similară a anului trecut. La finalul lunii iunie, rata creditelor neperformante s-a situat la 2,7%, sub media sistemului bancar, iar gradul de acoperire a acestora a rămas la un nivel confortabil, de 65,6%. Rata de adecvare a capitalului s-a menţinut la 22%, confirmând poziţia solidă de capital a băncii.

Pe segmentul digital, numărul utilizatorilor aplicaţiei YOU BRD a ajuns la 1,96 milioane, în creştere cu 11% faţă de iunie 2025, iar numărul tranzacţiilor realizate prin aplicaţie a avansat cu 22%, la 22 de milioane. În acelaşi timp, BRD Asset Management şi-a consolidat poziţia pe piaţa fondurilor mutuale, activele administrate crescând cu 46%, până la 10,6 miliarde de lei. “Am continuat să dezvoltăm ecosistemul nostru digital.

Prin îmbogăţirea constantă a aplicaţiei mobile YOU BRD cu noi funcţionalităţi, îmbunătăţim în continuare experienţa şi gradul de implicare al clienţilor. Acest aspect se reflectă în creşterea susţinută a bazei de clienţi cu activitate digitală şi a volumelor de tranzacţii”, adaugă Maria Rousseva. BRD şi-a continuat procesul de eficientizare a reţelei teritoriale, numărul sucursalelor şi agenţiilor ajungând la 334 la finalul lunii iunie, cu 23 mai puţine decât acum un an.

În acelaşi timp, banca a extins accesul la serviciile self-service, 268 de unităţi fiind disponibile 24 de ore din 24 pentru operaţiuni cu numerar.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *