June 20, 2026, Unspecified, France: Radu NITU of Romania celebrates during 2026 European Fencing Championships - Day 5 at Complexe sportif Éric Tabarly on June 20, 2026 in Antony, France. (Image credit: © Emilian Baldow/IconSport-FR via ZUMA Press)

„Mă simt bine, odihnit. Am avut două nopți de refacere, de recuperare.

Sunt convins că mâine, în proba pe echipe, o să dau tot ce am mai bun pentru a-mi ajuta colegii să obținem o nouă medalie”, a afirmat Radu Nițu, într-un interviu pentru Federația Română de Scrimă. Sportivul a subliniat că obiectivul echipei este să abordeze competiția cu concentrare și fără presiunea rezultatului. „Ne dorim foarte mult să fim concentrați, să fim uniți și să nu avem în minte că trebuie să luăm medalie.

Noi știm că suntem buni și de ceea ce suntem capabili și am stabilit împreună să luăm fiecare atac de la prima tușă, cu determinare maximă”, a spus acesta. Medalia de bronz cucerită la individual reprezintă cel mai important rezultat al carierei sale de până acum, însă Nițu spune că nu și-a permis să se bucure pe deplin de performanță, având în vedere apropierea concursului pe echipe. „Sunt bucuros, însă nu pot să mă relaxez pentru că mai avem un concurs și, pentru mine, este cel mai important din sezon”, a afirmat sabrerul român.

„E bine să știi că ești apreciat” Acesta a vorbit și despre mesajele de susținere primite după performanța de la individual. „Foarte mulți dintre colegii sau foștii mei colegi de la facultate au urmărit concursul, mi-au scris și m-au felicitat. E bine să știi că ești apreciat și în alte părți.

Mă bucur mult că au fost interesați să mă urmărească la acest Campionat Mondial”, a spus Nițu. În perspectiva probei pe echipe, sportivul a afirmat că este pregătit să își îndeplinească rolul indiferent de poziția în care va fi folosit. „Sper să-mi fac treaba cât mai bine, indiferent de poziția în care sunt pus să evoluez.

Știu că am de dat doar cinci tușe și trebuie să-mi ajut echipa. Asta este tot, restul este mai puțin important”, a încheiat Radu Nițu. România va evolua joi în proba masculină de sabie pe echipe la Campionatele Mondiale, prima adversară urmând să fie formația din Marea Britanie.

Alături de Radu Nițu, în echipa României se mai află Vlad Covaliu, George Dragomir și Răzvan Ursachi.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *