Lucia Morariu, Eximtur: Printre cele mai interesante tendinţe observate în acest an se numără ascensiunea unor destinaţii care până de curând erau considerate de nişă. Albania câştigă teren datorită litoralului spectaculos, zborurilor directe şi tarifelor competitive.

Austria nu mai este percepută exclusiv ca destinaţie de schi, ci atrage tot mai mulţi turişti şi vara, prin trasee montane şi activităţi în natură. Destinaţiile exotice precum Thailanda, Kenya şi Republica Dominicană atrag tot mai mulţi turişti români, la fel şi destinaţiile estivale externe, în ciuda contextului economic şi geopolitic. „Înregistrăm creşteri foarte mari pe destinaţii exotice precum Thailanda, Kenya şi Republica Dominicană dar şi pe destinaţii estivale precum Albania, Malta, Muntenegru, Portugalia sau Maroc“, a precizat Lucia Morariu, proprietara agenţiei de turism Eximtur din Cluj, una din cele mai mari de pe piaţa locală.

Cele mai recente date de la BNR arată că în primele patru luni din acest an, românii au cheltuit 2,9 miliarde de euro pe vacanţe în străinătate, cu 400 de milioane de euro mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când nota de plată s-a ridicat la 2,5 miliarde de euro, conform celor mai recente date publicate de BNR. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Bursă. Radu Hanga, preşedintele BVB: O evaluare bună va constitui un declanşator pentru antreprenorii locali să se uite tot mai mult la bursă ca la o soluţie fie de finanţare, fie de exit parţial Cât de atractivă este de fapt România pentru investitorii străini.

Piaţa locală atrage mai puţine ISD-uri greenfield per capita decât alte ţări, dar valoarea medie a proiectelor e mai mare Tranzacţie blocată. Preluarea Napolact de către grupul ungar Bonafarm s-a înţepenit la CSAT Bursă. Aerostar Bacău, „Rheinmetallul“ de România: Acţiunile companiei care întreţine avioanele F-16 şi lansatoarele HIMARS au urcat cu 50% într-o săptămână la Bursa de Valori Bucureşti Situaţia la graniţa de est se înrăutăţeşte.

Nicio zi fără drone ruseşti pe teritoriul României. Cum ajung dronele în România? Autostrăzile gazului.

Transgaz are un plan de 5 mld. euro pentru conducte, cu Neptun Deep la orizont. Care sunt cele mai mari proiecte?

Faţă în faţă. Cât costă produsele vedetă ale covrigăriilor Luca în Polonia versus România. Compania autohtonă a intrat pe piaţa poloneză cu o strategie total diferită de preţ Exportul de ovine vii a adus peste 2,3 miliarde de euro din Iordania, Algeria şi Arabia Saudită şi alte ţări în ultimul deceniu ZF Deschiderea de astăzi la Bursă.

Roxana Petrescu, ZF: Calendarul Neptun Deep este respectat la timp şi încadrat în buget. Investitorii recompensează prin aprecieri ale acţiunilor OMV Petrom şi Romgaz Ar putea România să îşi recâştige statutul de croitor al Europei? Uniconf: „Credem într-o mutare parţială a producţiei în afară.

Nu vedem un viitor în a produce 100% doar în România“ Guvernul anunţă că STS şi SRI lucrează la reconstrucţia sistemului informatic al Cadastrului în cloudul guvernamental, dar şi că blocajul continuă pe un termen nedefinit. „Nu putem anunţa o oră sau o dată fermă de repunere în funcţiune a platformei” ZF Agropower. Bianca Folescu a cumpărat o casă de vacanţă în Vişina, Tulcea, pe care a extins-o într-o gospodărie ţărănească cu muzeu şi punct gastronomic local, care a devenit atracţie pentru turişti din Europa şi Asia Andrei Koszti, Simon, Iuga & Partners: Avem excesiv de mult teren, dar dezvoltatorul nu este Moş Crăciun: nu va cumpăra câmpuri goale supraevaluate, va prefera să îşi mute banii în altă parte Afaceri de la zero.

Cum au crescut? Oana Toma a renunţat la sistemul bancar după aproape două decenii şi a deschis florăria Ivy Garden din Bucureşti în urmă cu şapte ani.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *