♦ Pénélope Laigo a venit în septembrie 2025 la conducerea FM Logistic România după ce a coordonat sustenabilitatea la întregului grup, accelerează extinderea locală: împreună cu dezvoltatorul CTP, operatorul logistic adaugă 10. 300 mp la centrul din Dragomireşti şi ajunge la circa 116.

000 mp, pregătind de asemenea o investiţie de aproximativ un milion de euro într-o automatizare de tip goods-to-person, în premieră locală, pentru clienţi din beauty, farma şi e-commerce. Numită la 1 septembrie 2025, după şapte ani în care com­pania a fost condusă de Ale­xander Pavlov, promovat director de transport inter­na­ţional al grupului, Pénélope Laigo super­vizează şi operaţiunile FM Logistic din Europa de Sud-Est. Grupul francez fondat în 1967, are afaceri de 1,7 miliarde de euro şi peste 28.

000 de angajaţi. „Vrem să creştem mult mai repede decât am făcut-o în trecut. România este o piaţă strategică pentru FM Logistic, pentru că se afirmă tot mai mult ca unul dintre noile huburi logistice ale Europei.

Am avut o putere logistică foarte solidă în Polonia, iar România se dezvoltă ca un al doilea hub, complementar, pentru sud-estul Europei, pentru Balcani şi Grecia“, a spus Pénélope Laigo, managing director al FM Logistic România, în cadrul emisiunii CEC Bank pentru Afaceri Româneşti. Recent, compania a demarat extinde­rea centrului logistic din Dragomireşti-Vale, în cadrul CTPark Bucharest, unde CTP construieşte o suprafaţă nouă de 10. 300 de metri pătraţi, cu livrare progra­mată pentru trimestrul al III-lea din 2026.

După finalizare, FM Logistic va ocupa aproximativ 116. 000 de metri pătraţi în parcurile CTP din România, în continuarea tranzacţiei de tip sale and leaseback din 2023, prin care CTP a preluat portofoliul companiei, de peste 100. 000 de metri pătraţi în Bucureşti, Piteşti şi Timişoara.

„Cererea pentru spaţii logistice de înal­tă calitate continuă să crească, iar această investiţie este un răspuns direct la această evoluţie. În acelaşi timp, analizăm în mod activ noi locaţii pentru extinderea prezenţei noastre în regiune“, spune Pénélope Laigo. Întrebată cum se împacă ambiţia de hub regional cu lipsa infrastructurii – de la podurile peste Dunăre la conexiunile cu Bulgaria –, ea recunoaşte că acesta este punc­tul nevralgic, dar spune că România are celelalte două ingrediente: oamenii şi spaţiile.

Piaţa locală a depăşit 8 milioane de metri pătraţi de spaţii logistice moderne, iar CTP singură construieşte 250. 000-300. 000 de metri pătraţi în plus în fiecare an.

Pe partea de vest, situl FM Logistic din Timişoara creşte ca poartă de acces feroviar şi rutier către Polonia şi Europa de Vest. Depozitul din Dragomi­reşti deserveşte în principal clienţi din industria de beauty, precum L’Oréal sau Sephora, alături de acti­vităţi de e-commerce şi farma. „Să poţi oferi aceluiaşi brand, pe acelaşi sit, flexibili­tatea pieţelor de masă plus standardele înalte din farma este o combinaţie câştigă­toare“, explică ea.

Deşi economia a înce­tinit, cele două pieţe au continuat să avanseze: „Nu mai vorbim de creşteri de două cifre ca în trecut, dar putem avea o creştere constantă de 8-9% pe an“. În beauty, provocarea vine tot mai des din social media: „Ceva devine trendy din senin şi ai un vârf uriaş pe care nu l-ai planificat“. FM Logistic pregăteşte la Dragomireşti o investiţie de circa un milion de euro într-un sistem goods-to-person, în care roboţii aduc marfa la operatori, „ca să nu mai avem pickeri care merg kilometri întregi în fiecare zi pentru şamponul sau mascara preferată“, după modelul instalaţiilor pe care grupul le operează deja în Cehia şi, din 2024, în Franţa, pe un sit de 120.

000 de metri pătraţi dedicat tot segmentelor beauty şi farma. Noua hală a fost construită cu pardoseală specială, rezistentă la riscul seismic din regiunea Bucureştiului, şi cu un nivel ridicat de protecţie la incendiu, necesar pentru produsele cosmetice. Ţinta locală este acum ca fiecare sit să depăşească 60.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *