Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sindromul impostorului la prima slujbă Ai luat interviul, ai semnat contractul, ai primit felicitări din partea familiei – și totuși, în prima ta zi de muncă, în loc de entuziasm, simți doar o teamă persistentă: „Oare or să-și dea seama că nu sunt, de fapt, suficient de bun pentru asta? ” Dacă acest gând îți sună cunoscut, nu ești, nicidecum, singurul – psihologii au un nume pentru el de aproape 50 de ani: sindromul impostorului .
Termenul „fenomenul impostorului” a fost formulat în 1978 de psihologele Pauline Rose Clance și Suzanne Imes, care au observat, la o parte dintre clientele lor – femei cu realizări academice și profesionale remarcabile – „o experiență internă de impostură intelectuală”: convingerea persistentă că nu-și merită, de fapt, succesul, în ciuda dovezilor clare ale competenței lor. Important de precizat: deși poartă cuvântul „sindrom” în denumirea populară, fenomenul nu este o boală și nici un diagnostic clinic oficial, subliniază Dr. Brandon Ito, psihiatru la UCLA Health.
Se poate asocia, însă, cu depresia, anxietatea și alte dificultăți emoționale, mai ales dacă persistă netratat pe termen lung. Cifrele arată amploarea reală a problemei. Potrivit unor cercetări citate de BestColleges, până la 82% dintre profesioniștii activi resimt, la un moment dat, acest fenomen.
Un raport recent al platformei Asana arată că aproape două treimi (62%) dintre lucrătorii din întreaga lume îl experimentează, iar fenomenul afectează disproporționat generațiile tinere: 45% dintre liderii cu vârste între 24 și 44 de ani raportează gânduri frecvente de impostor, față de doar 23% dintre cei cu vârste între 55 și 74 de ani. Un detaliu esențial pentru cei aflați la prima slujbă: spre deosebire de profesioniștii cu experiență, care pot apela la realizările din trecut pentru a-și reaminti propria competență, absolvenții recenți, aflați chiar la începutul carierei, nu au încă acest „portofoliu” de dovezi la care să se raporteze – motiv pentru care fenomenul poate lovi mai puternic exact în această etapă. Psihologii citați de TargetJobs și platforme de carieră universitare descriu câteva tipare comportamentale recurente, ușor de recunoscut la prima slujbă: Fenomenul nu rămâne, din păcate, doar o senzație trecătoare de disconfort.
Studiile arată că absolvenții care se confruntă cu sindromul impostorului tind să muncească ore suplimentare mai mult decât ar fi necesar pentru un proiect, tocmai din dorința de a evita eșecul și percepția de „fraudă” – un tipar care duce, cu timpul, la nemulțumire profesională și epuizare (burnout). Cercetările mai arată o relație negativă clară între sindromul impostorului și ambiția profesională: persoanele care se simt impostori au tendința de a nu-și recunoaște propriile competențe, ceea ce le îngreunează stabilirea unor obiective de carieră clare și a strategiilor necesare pentru a le atinge. De asemenea, aceste sentimente le pot descuraja să aplice pentru poziții de conducere, chiar și atunci când sunt pe deplin calificați pentru ele.
Dacă te confrunți cu acest sentiment la prima ta slujbă, cel mai important lucru de reținut e că nu ești, nicidecum, o excepție – ci parte dintr-o experiență surprinzător de comună, care afectează oameni la toate nivelurile de carieră, de la angajați aflați la prima experiență profesională, până la directori executivi cu decenii de experiență. Diferența dintre cei care rămân blocați în acest tipar și cei care reușesc să treacă peste el stă, adesea, nu în talentul lor real – care e, de cele mai multe ori, suficient – ci în capacitatea de a recunoaște fenomenul din timp și de a cere sprijin, în loc să-l ignore, sperând că va dispărea de la sine.