Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Jurnalul/Copil de un an și două luni, mort după ce a fost lovit de o mașină Un copil în vârstă de un an și două luni a murit sâmbătă, după ce a fost lovit de o mașină în satul Ionășești, comuna Nicorești, județul Galați. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Un copil de un an și două luni a murit sâmbătă în urma unui accident rutier produs în satul Ionășești, comuna Nicorești, județul Galați, informează Inspectoratul de Poliție Județean Galați. Potrivit primelor cercetări, accidentul s-a produs în jurul orei 14:12, după ce un bărbat de 32 de ani, din aceeași localitate, a pus în mișcare un autoturism parcat în fața unui imobil și a virat la stânga. În acel moment, copilul a ieșit din curtea imobilului și a traversat prin fața mașinii, fiind surprins și accidentat cu roata din stânga-față a vehiculului.
La fața locului a intervenit un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare timp de peste o oră. În pofida eforturilor depuse de cadrele medicale, a fost declarat decesul copilului. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Citește pe Antena3. ro Ce a găsit Armata în zona unde a fost doborâtă drona.
Resturile rachetei au fost găsite în alt județ × Citește pe LongevityMagazine. ro Arahidele pot îmbunătăți fluxul sanguin cerebral și memoria la persoanele în vârstă Citește pe Fanatik.